Plenul comun al Parlamentului pentru ratificarea tratatului EURATOM anulat / Programul de reziliență blocat / PSD condiționează adoptarea tratatului cu prezentarea în Parlament a programului gândit de Guvern

2 luni in urmă 1

​​Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au anulat miercuri plenul comun al Parlamentului, care urma să se desfăşoare de la ora 14,00, pentru ratificarea Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene. Decizia apare în contextul în care PSD a anunțat că nu va vota ratificarea tratatului până când Guvernul nu prezință în Parlament planul de Reziliență care prevede proiectele finanțate din bani europeni. De precizat este că tratatul prevede creșterea contribuției României la Uniunea Europeană iar accesarea fondurilor europene depinde de majorarea contribuției.

"S-a amânat plenul de astăzi. Sunt mai multe motive. Unul dinte ele este că trebuie să se pună în funcţiune sistemul de vot şi online, pentru că încă nu e compatibilizat sistemul Senat - Cameră şi pentru a putea trebuie să fie compatibilizată Camera cu Senatul. Se fac acum probe tehnice şi e posibil până săptămâna viitoare să fie în funcţiune. Alt motiv este că e şedinţă de Guvern şi nu pot să participe miniştrii la şedinţa de plen. Şi mai e şi discuţia legată de poziţionarea partidelor", a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, la Palatul Parlamentului, după şedinţa conducerii celor două camere.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă