Pistoale, cartușe și mașini de lux, descoperite la perchezițiile dintr-un dosar de trafic de minori și proxenetism. 8 persoane au fost reținute

1 săptămână in urmă 29

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la combaterea criminalităţi organizate Piteşti au reținut opt persoane suspectate de infracţiuni de constituirea de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism. Cei opt, ridicați după percheziții în Dolj, Gorj şi Bacău sunt suspectaţi că, în ultimii doi ani, au recrutat mai multe femei pe care le-au exploatat sexual în România şi în afara ţării, informează agenția News.ro.

Potrivit datelor furnizate de anchetatori, descinderile au avut loc joi, 6 ianuarie, la nouă adrese de pe raza judeţelor Dolj, Gorj şi Bacău, la persoane bănuite că fac parte din grupul infracţional organizat şi că se ocupă cu recrutarea şi exploatarea sexuală a mai multor femei.

În urma celor nouă percheziţii domiciliare, au fost descoperite şi au fost ridicate un pistol cu bile de cauciuc cu şase cartuşe, 45 cartuşe cu gaz, un pistol cu bile de cauciuc cu 10 cartuşe, suma de 1400 lei, 16 telefoane mobile, un laptop, o tabletă şi şapte autoturisme de lux. 

În cauză s-a reţinut că, în perioada 2020 – 2022, 7 persoane, au constituit şi au acţionat sub forma unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, după care au recrutat prin metoda loverboy mai multe fete, pe care le-au exploatat sexual, constrângându-le să practice prostituţia pe teritoriul României şi în străinătate.

„Cu privire la cea de-a opta persoană s-a reţinut că în cursul anului 2021 a recrutat în scopul exploatării sexuale prin false promisiuni de iubire o persoană de sex feminin, pe care a transportat-o ulterior în diverse locaţii din România, unde a determinat-o să practice prostituţia în beneficiul său”, informează DIICOT, în comunicatul dat publicităţii.

Cei opt suspecţi, ridicați cu mascații în dis-de-dimineață, au fost duşi la audieri.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă