Pîrcălabu (FRL) - Mai avem şanse de calificare, dar sportivii să înţeleagă că la lupte e nevoie de caractere puternice, nu de pisoi

1 lună in urmă 8

Preşedintele Federaţiei Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, după ce niciun sportiv nu a reuşit calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo în cadrul turneului preolimpic de la Budapesta, că şanse mai există, dar a subliniat că luptătorii trebuie să înţeleagă că în acest sport este nevoie de "de caractere puternice, nu e de pisoi". "Sunt dezamăgit... de fapt, dezamăgit e puţin spus. Am un gust amar după atâta muncă şi implicare. Sportivilor le-am oferit absolut toate condiţiile posibile şi imposibile. Iar la Sofia va fi totul sau nimic. Eu nu mi-am pierdut speranţa, sunt ferm convins că ne vom prezenta altfel acolo. Ar fi păcat ca o generaţie atât de frumoasă la toate stilurile, cu rezultate deosebite în ultimii ani, cu medaliaţi la campionatele europene, mondiale şi Jocuri Olimpice, să încheie acest ciclu olimpic cu asemenea neîmpliniri. Deci sunt convins că la Sofia şi sportivii, şi antrenorii, inclusiv eu mă voi prezenta altfel. Pentru că se pare că i-am lăsat un pic prea de capul lor, oferindu-le tot ce au cerut şi chiar mai mult decât aveau nevoie. Şi nu e în totalitate bine. Ar mai trebui şi scuturaţi un pic. Şi asta o să facem de acum înainte. Care vrea să facă performanţă, care nu, să meargă acasă să croşeteze, să picteze. Să înţeleagă că sportul luptelor e pentru caractere puternice, nu e pentru pisoi", a afirmat preşedintele. "A fost un turneu extraordinar de greu şi o presiune absolut fantastică. Se pare că băieţii noştri de la greco-romane au clacat un pic în faţa presiunii atât de mari. Pe Alexuc pur şi simplu nu l-am recunoscut. Singurul cu o comportare mai onorabilă a fost Ilie Cojocari. La lupte libere, ca o constatare corectă şi cinstită, Saritov încă nu e pregătit fizic. S-a văzut cu ochiul liber. Am avut o discuţie cu el imediat după concurs şi mi-a promis că în luna asta şi jumătate cât mai e până la turneul de la Sofia se va pune la punct şi va face tot ce ţine de el ca să se califice. La libere o comportare foarte frumoasă a avut Maxim Vasilioglo, care a ieşit pe locul 3. El m-a încântat şi îmi dă speranţe pentru Sofia. Iar la fete, Incze Kriszta, după ce a bătut-o pe campioana mondială în primul tur cu 10-2, a pierdut cu turcoaica în ultimele 4 secunde. Războiul nu e pierdut, am pierdut doar o bătălie", a adăugat el. Pîrcălabu a menţionat că Biroul Federal va analiza atât prestaţia sportivilor, cât şi a antrenorilor de la loturi. "Miercuri vom avea o şedinţă de birou federal şi vom analiza amănunţit de la colectivul tehnic şi medical, până la sportivi. Probabil că vom lua şi nişte decizii care să-i trezească pe unii dintre ei. Trebuie să aplicăm duşul ăla rece ca peste o lună şi jumătate să ne întoarcem de la Sofia, ultimul turneu de calificare, cu cât mai multe bilete în buzunar pentru Tokyo. Pentru că e greu să mergi la Jocuri doar cu Alina Vuc, doar cu o singură şansă la medalie. În concluzie unii dintre ei au fost foarte aproape de a se califica. Jumătate au fost foarte aproape, dar cealaltă jumătate, cu mentalitatea asta pe care au arătat-o nu se vor califica nici la ''Viaţa Satului''. Vom face câteva modificări în loturi la anumite categorii. Vom da şansă şi altor sportivi. Este nevoie de o altă abordare, de o mai bună pregătire fizică şi intrarea în formă. E nevoie de o atitudine mult mai agresivă", a precizat Răzvan Pîrcălabu. Niciunul dintre cei 13 sportivi români din loturile României de lupte libere, lupte greco-romane şi lupte feminine nu a reuşit calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo în cadrul turneului preolimpic desfăşurat la Budapesta în perioada 18-21 martie. Cel mai bun rezultat al delegaţiei României la Budapesta a fost medalia de bronz cucerită de Maxim Vasilioglo la cat. 74 kg, lupte libere, dar pentru a se califica la JO de la Tokyo sportivii trebuiau să atingă finala categoriei. Până acum, România are o singură luptătoare calificată la JO de la Tokyo, pe Alina Vuc (cat. 50 kg), cea care şi-a asigurat participarea prin medalia de argint câştigată la Campionatele Mondiale de la Nur-Sultan (Kazahstan) din 2019. Luptătorii români vor mai avea o şansă de calificare la Tokyo prin intermediul turneului preolimpic mondial de la Sofia, din perioada 6-9 mai. AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă