Pilotul Adrian Răspopa, în comă, după un accident grav suferit la Raliul Iașiului

1 lună in urmă 41

Proba specială a Raliului Iaşiului a fost întreruptă sâmbătă, 4 septembrie, după ce maşina pilotată de Adrian Răspopa a fost implicată într-un accident rutier în timpul circuitului din zona Hadâmbu. Răspopa a fost încarcerat, iar copilotul Cosmin Diacu a ieşit singur din maşină. Cei doi au fost transportați cu un elicopter la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi. Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că Răspopa a suferit multiple leziuni grave la nivelul bazinului, abdomenului şi cranio-cerebral şi a intrat în comă, informează Agerpres.

„Este într-o stare critică, în şoc hipovolemic, comă post resuscitare, este intubat, ventilat mecanic. Se fac investigaţii şi se iau decizii în ceea ce priveşte necesitatea resuscitării în continuare şi a intrării în sala de operaţie. Sunt leziuni severe la nivelul bazinului, abdomenului şi cranio-cerebral. Echipa din spital, ATI şi Urgenţe şi clinici chirurgicale, fac toate eforturile pentru menţinerea în viaţă”, a explicat prof. univ. dr Diana Cimpoeşu.

„Pe locul 2 la general după PS1 la Raliul Iaşului, echipajul Adrian Răspopa/ Cosmin Diacu (Skoda Fabia R5) a avut o ieşire violentă în decor pe PS2 Hadâmbu. Echipajele SMURD au intervenit rapid pentru a-i prelua pe cei doi. Proba specială e întreruptă. Adrian Răspopa a avut nevoie de intervenţia medicilor, a fost stabilizat şi e transportat de urgenţă la spital. Cosmin Diacu este în afara oricărui pericol, dar are nevoie de investigaţii suplimentare. Un elicopter îi preia pe cei doi membri ai echipajului pentru a-i transporta la Spitalul Judeţean de Urgenţă Iaşi. Proba specială cu numărul 2 se neutralizează”, au anunţat organizatorii, pe pagina de socializare a evenimentului.

Potrivit lui Lucian Lucescu, purtătorul de cuvânt al competiției, accidentul s-a produs după ce mașina de concurs a lovit violent un cap de pod.

Accidentul a fost consemnat în jurul orei 12.40. Transportat cu elicopterul SMURD, Răspopa se afla deja la spital o oră mai târziu.

„Copilotul Cosmin Diacu este în afara oricărui pericol, dar are nevoie de investigații suplimentare”, a adăugat Lucescu, într-o intervenție la Digi24.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă