Piața auto s-a prăbușit în România. Vânzările de maşini noi au scăzut cu 40% în primele două luni din 2021

4 săptămâni in urmă 2

Pe piaţa naţională, după ce, în ultimele patru luni ale anului 2020, au fost consemnate creşteri ale înmatriculărilor de autovehicule, anul 2021 a debutat cu o scădere semnificativă a vânzării de maşini noi în luna ianuarie (-46,6%), urmată de una mai puţin importantă (-18,8%), în luna februarie.

Topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale), după două luni din anul 2021, este condus de Dacia, cu 2.443 de unităţi, urmată de Ford (1.832 unităţi), Toyota (1.418), Hyundai (1.298), Volkswagen (1.110), Skoda (1.102), Mercedes Benz (938), Renault (921), BMW (629) şi Suzuki (552).

Potrivit sursei citate, autoturismele (ce reprezintă circa 78% din totalul pieţei) au înregistrat, în luna februarie 2021, un volum de 6.815 de unităţi, cu 21,6% mai mic decât în luna similară din 2020. Pe ansamblul primelor două luni din acest an s-a consemnat o scădere generală de 39,6%, raportat la perioada similară a anului anterior.

Citeşte şi Parlamentarii îşi iau maşini noi, în an de austeritate. Anca Dragu: „Sunt maşini cu o vechime de 12-15 ani, care nu prezintă siguranţă şi trebuie înlocuite”

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, la două luni din 2021, ponderea autoturismelor pe benzină a înregistrat o scădere de -5,5 puncte procentuale faţă de perioada similară din 2020, ajungând, astfel, la o pondere de 60,8%. Totodată, autoturismele cu motoare diesel, în scădere uşoară de 1,9 puncte procentuale de la an la an, au o cotă de 26,1% din total.

Statistica APIA relevă faptul că autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in) şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns să deţină o cotă de piaţă de 13,1%, în perioada analizată, de 2,3 ori mai mare faţă cea pe care o aveau la finalul intervalului similar din anul precedent (5,7%).

Autoturismele „verzi” au rămas în teritoriu pozitiv, cu un salt de 39,7% în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, iar cota de piaţă a ajuns 13,1%, faţă de doar 5,7%, cât se înregistra în primele două luni din 2020.

Citeşte şi Dacia a anunţat preţurile pentru România pentru primul său model electric. Precomenzile vor fi deschise online din 20 martie

În ceea ce priveşte tipul proprietarului, cele mai multe achiziţii de autoturisme au fost realizate, în ianuarie – februarie 2021, de către persoanele juridice, care acoperă 65% din totalul achiziţiilor de autoturisme, celor fizice revenindu-le restul de 35%.

La categoria de autovehicule comerciale uşoare (inclusiv minibuse şi pick-up) s-a înregistrat un recul de 14,1%, după primele două luni ale anului în curs, faţă de aceeaşi perioadă din 2020, această scădere fiind mai puţin abruptă comparativ cu cea înregistrată de autoturisme (-39,6%), arată datele APIA.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă