Pfizer va solicita autorizația pentru vaccinul său anti-COVID-19 pentru copiii între 2 și 11 ani

1 zi in urmă 11


Compania Pfizer a transmis marţi că va solicita în luna septembrie autorizația de utilizare în regim de urgență pentru vaccinul său pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 11 ani, informează CNN, citat de Mediafax.


Anunțul vine la două zile după ce autoritățile americane au anunțat că, de săptămâna viitoare, copiii cu vârste între 12 și 15 ani ar putea primi vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer / BioNTech.


Președintele SUA, Joe Biden, a lansat în aceeași zi o nouă fază” a campaniei de vaccinare Covid-19 din Statele Unite, care trebuie să integreze adolescenții și să vizeze americanii mai reticenți, cu un nou obiectiv de cel puțin o injecție pentru 70% dintre adulți până la sărbătoarea națională din 4 iulie.


Joe Biden a anunțat, de asemenea, o țintă de 160 de milioane de americani complet imunizați până la aceeași dată.


„Ne așteptăm să avem concluzii definitive și să depunem două documentaţii pentru aprobare în luna septembrie, una pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani și alta pentru cei între 5 şi 11 ani, în septembrie”, a anunțat șeful Pfizer, Albert Bourla, citat de CNN.


Albert Bourla a adăugat că depunerea documentaţiei pentru copiii de la 6 luni la 2 ani este așteptată pentru al patrulea trimestru al anului 2021.


În plus, Albert Bourla a anunțat că datele finale ale fazei a 2-a din studiul Pfizer pe femeile gravide sunt așteptate până la sfârșitul lunii iulie sau cel mai târziu la începutul lunii august.


Studiul companiei privind siguranța și eficacitatea vaccinului la copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 11 ani este încă în desfășurare.


Pfizer a solicitat deja o autorizație de utilizare în regim de urgență pentru vaccinul său împotriva coronavirusului pentru adolescenți și copiii din SUA cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.


FOTO: EPA


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă