Petrică Mîțu Stoian, înmormântat cu sute de oameni prezenți. Ce cer artiștii care îl plâng pe cântăreț

3 săptămâni in urmă 26

Artistul Petrică Mîțu Stoian este condus azi pe ultimul drum, iar la înmormântare participă sute de oameni. Artiștii prezenți la înmormântare cer un singur lucru.

Petrică Mâțu Stoian, înmormântat cu sute de oameni prezenți

Petrică Mîțu Stoian este condus astăzi pe ultimul drum. El s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 61 de ani. Artiștii prezenți cer să i se facă dreptate.

Mai întâi Sicriul cu trupul lui Petrică Mîțu Stoian a fost scos din incinta teatrului, în aplauzele oamenilor, care s-au strâns într-un număr impresionant la Craiova. „Petrică, nu uita! Oltenia nu te va uita”, au strigat oamenii conducându-l pe artist pe ultimul drum.

Și colegii regretatului artist, membrii Ansamblului Artistic Profesionist Doina Gorjului, au ajuns la înmormântare, pregătiți să cânte în fața Teatrului Național, în memoria lui Petrică Mîțu Stoian.

Gheorghe Porumbel, managerul Ansamblului Artistic Profesionist Doina Gorjului, a spus cu durere în suflet cum a primit vestea că artistul a murit.

”Sâmbătă seara m-a sunat… nici nu pot să vorbesc de lacrimi. M-a sunat inițial șoferul de la Doina Gorjului să îmi spună că pe un post de televiziune s-a anunțat că Petrică este grav bolnav, că este foarte rău. Abia atunci s-a declanșat totul. Am început să îmi sun prietenii, colegii și nimeni nu știa nimic. (…) Nu știam ce s-a întâmplat”, a povestit Gheorghe Porumbel.

Petrică Mîțu Stoian ar fi avut o moarte violentă

De altfel, artiștii prezenți s-au declarat revoltați după ultimele informații venite în legătură cu cauzele morții sale. Conform legiștilor care au realizat autopsia și care au mai spus că artistul a murit din cauza unui șoc traumatic, din cauza tratamentului cu oxigen hiperbaric, făcut la o clinică, conform unor surse, artistul ar fi avut o moarte violentă.

În plus, acuzații grave au venit la adresa clinicii în care s-a tratat Petrică Mîțu Stoian, iar potrivit surselor Antena 3, medicul psihiatru, care a dat declarații la ”Sinteza Zilei”, ar fi și singurul medic al clinicii. Tot acest medic l-ar fi transportat pe artist la spital, atunci când i s-a făcut rău după prima procedură. Transferul artistului ar fi fost făcut cu mașina clinicii, un autoturism ce nu este acreditat.

De precizat este că sora cântărețului și impresarul acestuia dau declarații în fața polițiștilor din Craiova, cu doar două ore înainte de a începe înmormântarea.

În aceste momente, cortegiul funerar se îndreaptă către Biserica Mântuleasa din Craiova, acolo unde se va oficia slujba de înmormântare.
Sicriul cu trupul neînsuflețit fusese depus încă de ieri la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova.

The post Petrică Mîțu Stoian, înmormântat cu sute de oameni prezenți. Ce cer artiștii care îl plâng pe cântăreț appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă