Petrescu(CDR): Mediul de afaceri are nevoie de simplificarea legislaţiei şi de eliminarea dosarelor cu sau fără şină

3 luni in urmă 26

Mediul de afaceri are nevoie de simplificarea legislaţiei şi de eliminarea dosarelor cu sau fără şină, de eliminarea cât mai mult a interacţiunii fizice dintre contribuabili şi administraţie, a declarat luni Dragoş Petrescu, coordonatorul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) în 2020. "Pare simplu, dar e complicat, pentru că este nevoie de multă voinţă şi înţelepciune politică ca astfel de schimbare de paradigmă să aibă loc. (...) Transparenţă şi simplificare. Nu este nimic nou în ceea ce ne dorim, dar este mai actual ca oricând. România are nevoie de creşterea dialogului şi transparenţă între cetăţeni şi administraţie", a declarat Dragoş Petrescu, la conferinţa de presă organizată de Coaliţia pentru Dezvoltarea României. Acesta susţine că cerinţele legale pentru firme "au ajuns la nivelul care frizează absurdul". "Suntem cu toţii prinşi între două zicale în această ţară: 'Până la Dumnezeu te omoară sfinţii' şi 'Peştele de la cap se împute'. Este foarte puţin loc de bună credinţă între aceste două zicale. Cerinţele legale pentru firme au ajuns la nivelul care frizează absurdul. Fie că eşti o prăvălie cu doi angajaţi, fie că eşti o corporaţie, cu mii de angajaţi, astăzi trebuie să ai: responsabil cu securitatea muncii, responsabil pentru spălarea banilor, responsabil pentru protecţia datelor, responsabil pentru securitatea fizică care trebuie să producă analize de risc, responsabili cu arhiva, contracte anuale obligatorii de medicina muncii. Şi astea, mai toate, în dosar cu şină, mai nimic digitalizat - şi cu amenzi usturătoare dacă nu te conformezi. Acestea sunt doar cerinţele generale atunci când te duci pe fiecare sector de activitate ai şi alte responsabilităţi. Toate aceste lucruri costă foarte mult şi împovărează orice bilanţ al societăţilor comerciale din această ţară. Vestea bună este că sunt două soluţii pe masă: simplificare şi digitalizare", a mai spus coordonatorul CDR. Acesta a subliniat că România nu a mai traversat o situaţie atât de dificilă în istoria sa post-decembristă, având sistemele vitale afectate - pe lângă economie, educaţia şi sistemul de sănătate sunt grav afectate.AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor:Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă