Petrecerea unui copil, încheiată cu focuri de armă. Sunt nouă victime, printre care și un adolescent împușcat în cap

3 săptămâni in urmă 15

Petrecerea unui copil s-a transformat într-un film de groază. Nouă persoane care participau la evenimentul din Louisiana, SUA, au fost împușcate zilele trecute.

Totul s-a întâmplat din cauza tensiunilor dintre două grupări rivale. În urma altercației, nouă minori au fost răniți și au ajuns pe mâna medicilor.

Un adolescent de 14 ani a fost împușcat în cap, iar un altul, în vârstă de 16 ani, a fost împușcat în stomac. Cei doi tineri se află în continuare în spital, starea de sănătate a acestora fiind una stabilă. Celelalte victime au fost deja externate.

„Nu avem niciun martor, nimeni nu a văzut nimic. Așa că încercăm să punem singuri lucrurile cap la cap” a declarat șeriful Mike Tegre. El a mai adăugat că „este foarte frustrant ca detectiv să încerci să arestezi vinovatul, fără niciun ajutor din partea nimănui”.

Aproximativ 60 de persoane erau prezente la acea petrecere, potrivit TheIndependent.

Atac armat la un liceu din Tennessee, cu mai multe victime

Un alt incident groaznic a avut loc luna aceasta în SUA, mai exact în Tennessee.

Mai multe persoane au fost împuşcate luni într-un liceu din Knoxville, un oraş din statul american Tennessee, a informat poliţia locală, notează AFP.

”Au fost raportate mai multe victime împuşcate, inclusiv un ofiţer al KPD. Investigaţia este în curs în acest moment”, a anunţat poliţia din Knoxville pe Twitter.

Imaginile transmise la televiziune au arătat poliţie şi echipaje de pompieri în jurul Austin-East High School, din estul oraşului Knoxville.

“Knox County Schools răspunde la un atac armat care a avut loc în această după-amiază la Austin-East Magnet High School. Strângem informaţii despre această situaţie tragică şi vom oferi informaţii suplimentare cât mai curând posibil”, a anunţat pe Twitter superintendentul Bob Thomas al Knoxville schools.

”Clădirea şcolii a fost asigurată, iar elevii care nu au fost implicaţi în incident au fost reunişi cu familiile lor”, a spus Thomas.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă