Petar Gluhakovic, prezentat oficial la Dinamo! Pe ce perioadă a semnat austriacul, care a fost titular în amicalul cu Astra Giurgiu

2 săptămâni in urmă 6

Dinamo a anunțat oficial transferul lui Petar Gluhakovic, fundaș austriac în vârstă de 25 de ani, care va purta numărul 26.

Fotbalistul l-a convins pe Mircea Rednic în perioada pe care a petrecut-o în probe, astfel că oficialii din Șos. Ștefan cel Mare au hotărât să îi ofere un contract până la finalul sezonului. Petar Gluhakovic a evoluat ultima dată la Lokomotiva Zagreb, pentru care a bifat cinci partide sezonul trecut în prima ligă a campionatului Croației.

În 2017, apărătorul a bifat trei apariții pentru Austria Viena în grupele Europa League – două cu AC Milan și una împotriva croaților de la Rijeka.

Petar Gluhakovic, oficial la Dinamo

Dinamo a anunțat în mod oficial transferul lui Petar Gluhakovic, care va încerca să pună umărul în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Austriacul evoluează pe postul de fundaș dreapta și este de așteptat să devină o prezență obișnuită în echipa de start a lui Mircea Rednic, care nu are alte soluții pentru această poziție. Celălalt fundaș dreapta de meserie din lot, Constantin Nica, este în dizgrațiile tehnicianului și probabil va fi lăsat în afara lotului de cele mai multe ori.

Petar Gluhakovic are nu mai puțin de 47 de selecții pentru reprezentativele de tineret ale Austriei, în intervalul Under 17 – Under 21.

Conducerea clubului anunțase că perioada de transferuri s-a închis la Dinamo, dar a acceptat în cele din urmă să îi ofere un contract lui Gluhakovic, care s-a mulțumit cu un salariu mic, de numai 2.000 de euro pe lună. De curând, la antrenamentele lui Dinamo a apărut și atacantul Pedro Schizzi, care va fi legitimat dacă îl va convinge pe Mircea Rednic.

În altă ordine de idei, Dinamo a câștigat amicalul cu Astra Giurgiu disputat în cursul zilei de miercuri, scor 2-1, grație golurilor semnate de Ahmed Bani (min. 11) și Deian Sorescu (min. 25) – joc pe care Gluhakovic l-a început ca titular. Mircea Rednic a utilizat următoarea formulă în prima repriză: Eșanu – Gluhakovic, R. Popa, A. Radu, Kainourgios – Sorescu, Al. Răuță, C. Matei, Bani – Vestenicky, Ivanovski. În partea secundă a meciului, Dinamo a ieșit pe teren în formula: Fara (80 Chioveanu) – G. Crețu, Giafer, R. Grigore, A. Radu (65 C. Grigore) – Bordușanu, Itu, S. Filip, Mihaiu – Țîră, Măgureanu (80 Curea). Pentru Astra a înscris Claudiu Dragu, în minutul 25.

(Sursă foto: facebook FC Dinamo București)

The post Petar Gluhakovic, prezentat oficial la Dinamo! Pe ce perioadă a semnat austriacul, care a fost titular în amicalul cu Astra Giurgiu appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă