Peste 900.000 de români s-au programat pentru vaccinare în etapa a doua

4 săptămâni in urmă 16

Peste 900.000 de români s-au programat pentru vaccinare. În perioada 15 ianuarie 2021, orele 15:00 până joi, 28 ianuarie, orele 09:00, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au programat 908.092 persoane din etapa a II-a de vaccinare (368.584 adulți peste 65 ani, 209.393 persoane cu afecțiuni cronice și 330.115 angajați din domenii esențiale).

Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:
– individual direct în platformă – 364.301 de persoane
– prin intermediul medicilor – 167.024 de persoane
– telefonic, prin Call Center – 103.632 de persoane
– prin intermediul angajatorului – 273.135 de persoane din domenii esențiale

Citește și: Programare vaccinare anti-Covid. Iată care sunt pașii de urmat pentru a te programa online

Peste 900.000 de români s-au programat pentru vaccinare. De la începutul campaniei de vaccinare în România și până în prezent, un număr de 513.429 de persoane au fost vaccinate, dintre care 456.154 persoane vaccinate cu 1 doză și 57.275 persoane vaccinate cu 2 doze.

Începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele din categoria personalului esențial pentru doza 1

Începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele din categoria personalului esențial pentru doza 1, pentru a nu afecta doza de rapel și vaccinarea persoanelor vulnerabile – bolnavi cronici și persoane peste 65 de ani, a anunțat marți medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național pentru coordonarea activităților privind vaccinarea, într-o conferință de presă.

Lipsa dozelor de vaccin amână vaccinarea anti-COVID pentru persoanele care deservesc activităţi esenţiale, incluse în etapa a II-a. Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, a anunţat că România a promit până acum 784.349 doze de vaccin anti-COVID, dintre care 95.940 au ajuns în ţară marţi.

Valeriu Gheorghiţă a explicat că în prezent avem un deficit de 117.000 de doze de vaccin anti-COVID, după ce Pfizer BioNTech a scăzut producţia şi de accea s-a decis reprogramarea cu 10 zile a tuturor persoanelor din categoria personalului esențial pentru doza 1. Este vorba despre circa 35.300 de persoane care sunt reprogramate automat să fie imunizate începând cu data de 8 februarie. Persoanele reprogamate vor fi anunţate de modificare.

Persoanele care deservesc activităţi esenţiale reprezintă 32,3% din procentul tuturor persoanelor vaccinate în etapa a II-a.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă