Peste 5,5 milioane de euro au fost recuperaţi pentru pasagerii afectaţi în 2020 de anularea zborurilor (turoperator)

2 luni in urmă 102

Turoperatorul Vola.ro anunţă că, până în prezent, a recuperat peste 5,5 milioane de euro pentru 89% dintre pasagerii afectaţi în 2020 de anularea zborurilor, în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit unui comunicat al agenţiei de turism, transmis marţi AGERPRES, peste 50.000 de clienţi Vola.ro au fost afectaţi de zborurile anulate, iar aproximativ 11% dintre clienţi (5.655 de persoane) încă sunt asistaţi de reprezentanţii turoperatorului pentru rambursări din partea companiilor aeriene. La nivel general, Vola.ro a depus cereri de rambursare în valoare totală de peste 6,7 milioane de euro, din care s-au oferit soluţii de rambursare ce au depăşit 5,5 milioane de euro, până la acest moment. "Efectul lockdown-ului global a fost unul dramatic pentru industria de transport aerian. Concret, conform statisticilor la nivel mondial, traficul internaţional de pasageri a scăzut cu aproximativ 67% în 2020, comparativ cu 2019, iar peste 82% dintre călătorii din întreaga lume au fost nevoiţi să îşi schimbe planurile. În total, 50.115 de clienţi Vola.ro au fost afectaţi de aceste modificări în decursul anului trecut. Dintre aceştia, cu ajutorul specialiştilor Vola.ro, 89% au primit deja soluţii de rambursare în valoare totală de peste 5,5 milioane de euro. Alte 1.300 de cazuri vor fi soluţionate în scurt timp, însumând 260.000 euro, iar pentru ceilalţi aproximativ 4.300 de clienţi îndreptăţiţi să primească de la companiile aeriene 719.000 euro se fac încă eforturi în vederea finalizării proceselor de rambursare deja iniţiate", se menţionează în comunicatul citat. Datele centralizate de turoperator arată că volumele de interacţiuni între specialiştii Vola.ro şi clienţi au crescut de peste cinci ori în decursul anului 2020, iar liniile telefonice şi chatul companiei au fost suprasolicitate, îndeosebi în perioada stării de urgenţă. În total, în perioada martie - decembrie 2020, echipa Vola.ro a trimis circa 315.000 de e-mail-uri şi au fost iniţiate mai mult de 20.000 de chat-uri noi. Rambursarea a ajuns la pasagerii afectaţi sub formă de numerar, vouchere de călătorie sau reprogramare gratuită a zborului. Vola.ro deserveşte persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: suport pentru rezervarea biletelor de avion de linie şi low-cost, opţiunea de bilete rambursabile, rezervări hoteluri, city-break-uri, vacanţe, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent-a-car. În 2019, compania a fost desemnată, printr-un studiu Mercury Research, drept cea mai de încredere şi cea mai recomandată agenţie de turism online din România. De asemenea, Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă