Peste 3.500 de locuri de muncă, disponibile începând de miercuri prin AMOFM Bucureşti

2 months ago 6
Un număr de 3.518 locuri de muncă erau disponibile, miercuri, în baza de date a Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, pentru perioada 16 septembrie - 23 septembrie, în urma transmiterii lor de către agenţii economici interesaţi, se menţionează într-un comunicat remis miercuri de instituţie. Dintre locurile de muncă vacante, un număr de 154 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, 449 de oferte de muncă sunt pentru persoanele cu studii medii, 2.285 de locuri de muncă sunt pentru muncitorii calificaţi, iar 630 pentru muncitorii necalificaţi. Cele mai multe oferte pentru persoanele cu studii superioare sunt de referent de specialitate financiar-contabilitate - 45 de locuri de muncă. Pentru cei cu studii medii există 50 de locuri de muncă pentru agenţi servicii clienţi, 54 de oferte pentru factori poştali şi 84 de locuri de muncă pentru oficianţi poştă telegrame, potrivit AMOFM Bucureşti. Pentru muncitorii calificaţi, 890 sunt pentru agenţi de securitate, 434 sunt pentru lucrători comerciali, 193 sunt pentru casieri, iar 41 pentru lăcătuşi mecanici. Alte 175 de locuri de muncă sunt pentru muncitori necalificaţi la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet, iar 120 de locuri de muncă sunt pentru manipulant mărfuri, în timp ce 91 de oferte de muncă vizează paznici. Baza de date a locurilor de muncă vacante a AMOFM este dinamică, astfel că instituţia publică zilnic, pe site-ul său, numărul locurilor de muncă vacante transmise de către angajatori. AMOFM Bucureşti, conform Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată ulterior, furnizează serviciul de mediere a muncii prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu. Informaţiile privind locurile de muncă vacante şi condiţiile de ocupare a acestora se pot obţine de la Agenţiile Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din fiecare din cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti, se precizează în comunicatul AMOFM. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dãdârlat)
Read Entire Article
Powered By Seo Tools