Persoanele de peste 50 de ani vor primi și a treia doză de vaccin anti-Covid. Ce țară a luat decizia

1 săptămână in urmă 18

 ProfiMedia A treia doză de vaccin se va administra britanicilor de peste 50 de ani. Foto: ProfiMedia

Britanicii de peste 50 de ani ar putea primi a treia doză de vaccin anti-Covid în toamnă, potrivit cotidianului The Times. Măsura analizată de autorități face parte din planul privind eliminarea completă a riscurilor de infectare pentru această categorie de vârstă înainte de Crăciun.

MIERCURI, 05 MAI 2021, 11:01

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Irina Chirtoc

În acest sens, directorul medical pentru Anglia, Chris Whitty, analizează studii care vizează două opţiuni. Primul studiu vizează vaccinuri special modificate pentru a combate noile variante ale Sars-Cov-2, iar al doilea va consta în administrarea celei de-a treia doze pentru versiunile actuale ale celor trei seruri aprobate în Marea Britanie: Pfizer/BioNTech, AstraZeneca/Oxford şi Moderna. 

Până în prezent, în Marea Britanie, țară cu o populație de 67 de milioane de locuitori, au primit cel puțin o doză de vaccin peste 34,6 milioane de persoane.

Guvernul a semnat contracte de achiziţie pentru 510 milioane de doze cu opt producători de vaccinuri anti-Covid, unele dintre acestea aflându-se încă în etapa de dezvoltare.

Recent, ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, a anunțat că Marea Britanie va cumpăra 60 de milioane de doze suplimentare de vaccin Pfizer/BioNTech, asigurând un stoc de peste două ori mai mare cu acest ser înainte de campania din toamnă care prevede administrarea dozei de ”supra-rapel”. În total, britanicii au comandat 100 de milioane de doze de vaccin Pfizer/BioNTech, potrivit Agerpres. 

Citește și: ”Pfizer anunță a treia doză de vaccin împotriva noilor variante de coronavirus - CÂT de repede va fi primită de cei deja imunizați”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă