Persoanele „complet” vaccinate își pot vizita familiile și prietenii nevaccinați, spun epidemiologii din SUA

2 săptămâni in urmă 2


Persoanele complet vaccinate ar trebui să se simtă libere să-și viziteze familia și prietenii nevaccinați fără restricții, au declarat luni reprezentanții Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, conform CNN.


Potrivit medicilor americani, persoane „complet” vaccinate pot fi considerate cele la care au trecut cel puțin două săptămâni de la rapel sau de la doza unică de Johnson & Johnson.


Există însă și o recomandare, aceea că o vizită trebuie limitată la o singură gospodărie de persoane nevaccinate. Dacă persoanele nevaccinate prezintă risc scăzut de boală severă provocată de Covid, întâlnirile „ar putea avea loc în interior, fără mască sau distanțare fizică”, a spus Tami Skoff, epidemiolog CDC.


De exemplu, bunicii complet vaccinați se pot vizita cu fiica lor și copii ei nevaccinați, presupunând că nici unul dintre aceștia nu prezintă risc de boală severă, mai spune epidemiologul CDC. Aceasta, deoarece persoanele complet vaccinate sunt mai puțin susceptibile de a avea infecții simptomatice și de a transmite virusul.


Există și excepții, pentru care sunt obligatorii regulile sanitare


O întâlnire cu persoane nevaccinate din mai multe gospodării trebuie însă să se desfășoare în aer liber, cu purtarea măștilor de protecție și distanțare socială, mai spun reprezentanții CDC.


Există deci și excepții care impun respectarea regulilor privind masca și distanțarea fizică. Una este în cazul persoanelor nevaccinate cu risc de Covid sever (persoanele în vârstă, femeile însărcinate sau persoanele cu sindromul Down, de exemplu). Cealaltă este în cazul în care persoane nevaccinate din mai multe gospodării se amestecă în timpul unei întâlniri.


Pe de altă parte, recomandările CDC sunt ca toate persoanele, inclusiv cele complet vaccinate, să evite în continuare adunările de dimensiuni medii și mari.


De asemenea, persoanele complet vaccinate ar trebui să fie atente atunci când călătoresc și să respecte regulile. „Nici un vaccin nu este perfect”, a spus dr. Cynthia Ogden de la echipa de intervenție de urgență Covid a CDC. Ea a amintit că, într-un număr mic de cazuri, chiar și persoanele vaccinate complet pot transmite virusul către cele nevaccinate.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă