Pericol nuclear după un nou atac în Ucraina. Există riscul eliberării de radiații la centrala de la Zaporojie

1 săptămână in urmă 29

Sambata, 06 August 2022, ora 17:43

80 citiri

Pericol nuclear după un nou atac în Ucraina. Există riscul eliberării de radiații la centrala de la Zaporojie

Compania ucraineană de stat din domeniul energiei nucleare, Energoatom, a anunțat sâmbătă, 6 august, că în urma atacului cu rachete asupra zonei din apropierea centralei de la Zaporojie, există „un risc serios” privind funcționarea în siguranță a unității, relatează publicația Kyiv Independent.

Potrivit Energoatom, atacurile rusești au dus la oprirea uneia dintre unitățile funcționale și la activarea unei protecții de urgență a unei alte unități.

„În urma bombardamentelor, stația de azot-oxigen și clădirea auxiliară comună au fost grav avariate”, a transmis sâmbătă Energoatom.

Compania a atras atenția că „există încă riscuri de scurgere de hidrogen și pulverizare radioactivă, iar pericolul de incendiu este, de asemenea, mare”, potrivit Digi 24.

Astfel, în acest moment, centrala de la Zaporojie funcționează cu riscul încălcării standardelor de siguranță împotriva radiațiilor și la incendiu.

În continuare, personalul ucrainean al centralei continuă să lucreze la fața locului pentru a asigura siguranța acesteia, au mai declarat reprezentanții Energoatom, potrivit publicației Ukrainska Pravda.

Andriy Yermak, șeful biroului președintelui Ucrainei, a catalogat ceea ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie drept terorism nuclear din partea Rusiei: „Întreaga industrie nucleară a Federației Ruse ar trebui să fie sancționată, iar Rusia însăși ar trebui să fie pe lista țărilor care sponsorizează terorismul”, a scris oficialul într-un mesaj pe Twitter.

Autorităţile ucrainene au acuzat vineri forţele ruse că au efectuat trei lovituri în apropierea unui reactor al centralei de la Zaporojie, deşi Moscova controlează acest teritoriu de la începutul invaziei.

La rândul ei, armata rusă susţine că în spatele atacurilor se află forţele ucrainene, care au provocat un incendiu ce a fost stins.

Citeste si:

Ucraina cere comunității internaționale ”să forțeze” Rusia să părăsească centrala nucleară de la Zaporojie

Ministerul ucrainean de Externe a condamnat cu fermitate vineri acţiunile trupelor ruse pe teritoriul centralei nucleare din Zaporojie (sud-estul Ucrainei) şi a cerut comunităţii...

Alertă în sud-estul Ucrainei. Două obuze rusești au căzut aproape de centrala nucleară de la Zaporojie

O linie electrica de înaltă tensiune de la centrala sa nucleară din Zaporojie, Ucraina, a fost lovită vineri de bombardamentele ruseşti, dar centrala funcţionează în continuare şi că nu...

DigiSport.ro

TelekomSport.ro

DigiSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă