Percheziții în județul Alba, la persoane bănuite de furturi din locuințe: O persoană reținută şi alte 3 audiate. Ce au descoperit polițiștii

3 săptămâni in urmă 26

Bunuri descoperite ]n urma perchezițiilor din Alba Bunuri descoperite ]n urma perchezițiilor din Alba

În urma perchezițiilor care au avut loc ieri, 10 noiembrie 2021, la persoane bănuite de furturi din locuințe, au fost identificate și ridicate bijuterii, bani, telefoane mobile, scule electrice, electrocasnice și băuturi alcoolice. Trei persoane au fost conduse la sediul poliției, iar față de un bărbat, din Ocna Mureș, a fost luată măsura reținerii, relatează realitateadealba.net.

JOI, 11 NOIEMBRIE 2021, 11:21

SURSĂ: Realitatea.NET AUTOR: REALITATEA.NET

La data de 10 noiembrie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, au efectuat 5 percheziţii, toate în județul Alba, la domiciliile unor persoane bănuite de furturi din locuințe.

Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că în cursul anului 2021, prin forțarea sistemelor de închidere, ar fi pătruns în 12 locuințe și ar fi sustras bunuri, în valoare de aproximativ 50.000 de lei.
 
Cu ocazia perchezițiilor, au fost identificate și indisponibilizate bijuterii, bani, telefoane mobile, scule electrice, electrocasnice și băuturi alcoolice, în legătură cu care există suspiciunea că provin din furturi.  

Trei persoane au fost conduse la sediul poliției, iar față de un bărbat, de 40 de ani, din Ocna Mureș, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 11 noiembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă