Percheziții DNA la Apele Române Iași, într-un nou dosar privind angajările politice

2 luni in urmă 2


Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și echipaje de jandarmi au descins, joi dimineață, la sediul Apelor Române din Iași, conform ReporterIS.

UPDATE 11:35: DNA a confirmat perchezițiile într-un comunicat oficial:


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, săvârşite în perioada martie 2020-2021. În cursul zilei de 11 februarie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la 3 instituții publice situate pe raza județelor Iași și Suceava. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratelor de Jandarmi Județene Iași și Suceava. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.


Oamenii legii au făcut percheziții în biroul directorului general Petru Avram și la serviciul de personal. Aceștia au ridicat documente și echipamente electronice.


Alte percheziții au avut loc la Administrația Bazinală Prut Bârlad, la Primăria Vatra Moldoviței și la Primăria Victoria.


La data de 3 februarie, procurorii DNA au descins la sediul Administrației Naționale "Apele Romane" (ANAR). De acolo au fost ridicate mai multe documente.


Aceste verificări au loc în contextul în care jurnaliștii de la Recorder au scos la iveală faptul că o tânără care nu avea experiența necesară a fost angajată fără concurs pe postul de inginer la Apele Române.


Pe 29 noiembrie 2020, Libertatea a făcut radiografia Administrației Naționale ”Apele Române”, o instituție în care PNL și PSD și-au numit alternativ oameni fără competențe în domeniu.



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă