Percheziții de amploare în București, într-un dosar de înşelăciune. Prejudiciul estimat este de două milioane de lei

1 săptămână in urmă 12

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, fac mai multe percheziții, marți dimineață, în București, Ilfov și Tulcea, într-un dosar de înşelăciune şi uz de fals. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul se ridică la două milioane de lei.

„Persoana juridică vătămată, în perioada 2018-2019, a primit din partea mai multor persoane fizice cereri de creditare în vederea achiziționării unor autoturisme noi. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că persoanele în cauză au prezentat ca adevărată împrejurarea mincinoasă că sunt angajate la diverse societăți comerciale și că ar realiza venituri ridicate”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Capitalei.

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 23 de suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, respectiv uz de fals. Potrivit, anchetatorilor, prejudiciul produs se ridică la 2.000.000 lei.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă