Pensii 2021. Vestea momentului pentru milioane de pensionari. Noua lege dată azi: ce se întâmplă cu banii

4 săptămâni in urmă 27

Un nou an, un nou Guvern, noi legi, așa am putea rezuma pe scurt actuala situație. Dacă vorbim de pensii 2021, cu atât mai mult situația se complică, având în vedere informațiile. Ultimul anunț făcut de noul ministru, Raluca Turcan, pune pe jar Parlamentul. În același timp ridică mari semne de întrebare din partea celor peste 3 milioane de pensionari.

Pensii 2021, la timpuri noi, legi noi

Incertitudinea și schimbările de guverne, cel puțin în ultimii ani, nu a făcut altceva decât să pună sub semnul neîncrederii beneficiarii, și vorbim în cazul de față de pensionari. Legile date până acum, unele făcute în grabă, altele bine gândite, nu au fost aproape niciodată clare și în beneficiul celor peste 3 milioane de pensionari.

Acum, la timpuri noi avem guvern nou, deci, în consecință, se anunță și legi noi privind subiectul zilei: pensii 2021. Într-un interviu recent, noul Ministru de la Muncă și Asistență Socială, Raluca Turcan, anunță revoluția în legislația actuală. Cu alte cuvinte, vechea lege nu mai este bună, în consecință trebuie o nouă lege pentru pensii 2021.

”Anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii in vigoare. Legea care a fost vânturata în faţa pensionarilor într-un mod cinic va fi prorogata, astfel încât să pregatim o noua lege a pensiilor pe baza de contributivitate.

Mâine voi da un ordin de ministru prin care sa fie revizuite toate dosarele de pensii, aproxmativ cinci milioane. Nu vor scadea pensii, unele vor ramane pe loc, altele vor creste. E nevoie de 500-1000 de oameni pentru revizuirea dosarelor”, a spus ministrul Muncii la TVR1.

Majorarea impusă pentru pensii de 40% nu intră în calcul

Pe vremea guvernării Orban, Parlamentul României, într-o încercare de lovitură sub centură, vota majorarea pensiilor cu 40%. CCR dădea decizia de constituționalitate a noului amendament, iar guvernul trebuia să aplice măsura.

Numai că, din cauza pandemiei și a crizei economice, bugetul de stat a suferit și suferă, iar majorarea de 40% nu este sustenabilă. Conform noului premier, Florin Cîțu, se va face o majorare pentru pensii 2021, dar nu cu mai mult de 4-5%, în condițiile actuale.

”Cheltuielile cu pensiile cresc în acest an cu aproape 8 miliarde lei. Până să începem orice altceva anul acesta, plus cheltuielile cu alocaţiile de aproape 3 miliarde lei.

Deci suplimentăm bugetul anul acesta cu 11 miliarde lei. Pensiile de anul acesta vor fi mai mari ca anul trecut”, a spus premierul Cîțu.

Creșterea este nesemnificativă ținând cont de noile costuri și creșterea prețurilor. Pe de altă parte cheltuielile de la bugetul de stat, plus plata datoriei externe acumulate de-a lungul anului trecut, fac imposibilă o cheltuială în plus. Rămâne de văzut care va fi calea de mijloc, de compromis pe care o va alege actuala guvernare. Partea negativă este că deja au început să se audă nemulțumirile pensionarilor, ieșiți recent în stradă.

The post Pensii 2021. Vestea momentului pentru milioane de pensionari. Noua lege dată azi: ce se întâmplă cu banii appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă