Peluza Sud 97 a ieșit la atac și nu i-a iertat pe rivalii din Capitală. Autocarul CSA Steaua a fost vandalizat în Craiova | EXCLUSIV

3 săptămâni in urmă 35

Rivalitatea dintre Steaua și suporterii formației FC Universitatea Craiova nu are limite indiferent de ligile în care cele două echipe joacă în acest moment.

De această dată au avut de suferit jucătorii echipei de baschet ai Stelei. Ei se află în Craiova, acolo unde vor avea un meci în Sala Polivalentă cu adversarii lor din Bănie.

Suporterii din Peluza Sud 97, galerie ce susține echipa de fotbal FC Universitatea Craiova, nu au pierdut prilejul și le-au vandaliat autocarul alb-albaștrilor. Pe acesta se putea citi numele uneia dinte cele mai importante brigăzi din Bănie, Praetoria.

Peluza Sud 97 a vandalizat autocarul CSA Steaua

Este știut faptul că între suporterii Stelei și ai Universității Craiova au avut loc și alte incidente și nu este loc de niciun sentiment de prietenie. În urmă cu peste 15 ani, Marius Lăcătuș a fost pentru o noapte antrenorul echipei Universitatea Craiova, dar ultrașii din Peluza Sud 97 au aflat de negocierile dintre Dinel Staicu și Lăcătuș, iar acesta a fost așteptat la ieșire și înjurat ca la „ușa cortului” de către fanii Științei.

În cele din urmă, în dimineața, următoare fostul mare fotbalist a refuzat propunerea lui Staicu, după ce a văzut că a fost primit cu ostilitate în Bănie. „Fiara” a plecat imediat la București.

Altfel, Peluza Sud 97 luase atitudine înaintea meciului cu Farul. Ce mesaj au avut pentru arbitri din Liga 2. „Dar voi știți, domnilor arbitri, că la Craiova ați iscat deja un război civil, tot într-o zi de martie? Colegii voștri au părăsit atunci stadionul ascunși în dubele jandarmeriei, mii de suporteri luptându-se cu forțele de ordine până spre dimineață. DAȚI DOVADĂ DE ARBITRAJE CORECTE, DE VREȚI CA ISTORIA SĂ NU SE REPETE!”

  • Derby-ul primelor două locuri din Liga 2, U Craiova 1948 SA – Rapid, se dispută în etapa a 4-a play-off-ului, luni de la ora 21:00. „Este un meci de care pe care” a spus Trică, antrenorul echipei oltene.

The post Peluza Sud 97 a ieșit la atac și nu i-a iertat pe rivalii din Capitală. Autocarul CSA Steaua a fost vandalizat în Craiova | EXCLUSIV appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă