Peluza Cătălin Hâldan chemă fanii dinamovişti la statuia lui Ivan Patzaichin. „Ne-a făcut atât de mândri în deceniile în care a dominat apele lumii”

1 lună in urmă 30

Peluza Cătălin Hâldan îndeamnă fanii dinamovişti s[ ajung[ la statuia lui Ivan Patzaichin, din faţa Complexului Sportiv Dinamo, pentru a-i aduce un omagiu marelui campion, decedat duminică.

Multiplul campion olimpic la canoe Ivan Patzaichin a decedat la vârsta de 71 de ani, a anunţat Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, duminică, pe pagina sa de Facebook.

Ivan Patzaichin are o statuie amplasată la intrarea principală a stadionului „Dinamo” din Șoseaua Stefan cel Mare și a fost dezvelită în mai 2002, inainte de aniversarea clubului dinamovist (14 mai 1948).

Peluza Cătălin Hâldan chemă fanii dinamovişti la statuia lui Ivan Patzaichin. „Ne-a făcut atât de mândri în deceniile în care a dominat apele lumii”

Din anul 2004, Ivan Patzaichin a fost inaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea).

„Ivan Patzaichin a trecut linia de sosire. Şi a făcut-o în grabă, astăzi, aşa cum era învăţat în lupta lui continuă cu fracţiunile de secundă. Mereu şi-a lăsat adeversarii în urmă. Acum ne-a lăsat pe noi. O cursă lungă cât toată Dunărea.

De la Mila 23 până la Mila lui Dumnezeu, vâslind în amonte, împotriva cursului apei, împotriva morţii, cu ultimul ciot din pagaia ruptă, rămânând până capăt CEL MAI MARE CAMPION!

Dinamovişti sau pur şi simplu români, VĂ AŞTEPTĂM LA STATUIA LUI IVAN, începând de acum, pentru a-l aplauda pe cel care ne-a făcut atât de mândri în deceniile în care a dominat apele lumii şi a făcut ca tricolorul să se ridice mai presus de orice alte flamuri!”, se arată pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hâldan.

Mesaj cutremurător pe Facebook din partea familiei

Canoistul Ivan Patzaikin a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 71 de ani. Familia sa a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care anunţă că ”Ivan a plecat şi nu se mai întoarce”.

”Ivan a plecat. Şi nu se mai întoarce”, este mesajul semnat ”Familia” şi postat pe pagina de facebook a sportivului.

Sportivul a murit după o lungă suferinţă. El era internat de mai bine de o lună la Spitalul Elias din Capitală.

Născut pe 26 noiembrie 1943, la Mila 23, în Delta Dunării, Patzaichin a cucerit patru medalii de aur la Jocurile Olimpice, la Canoe-1 pe 1.000 m în 1972 (Munchen) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1968 (Ciudad de Mexico), 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles), precum şi trei de argint, la Canoe-2 pe 500 m în 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1972 (Munchen).

Sursă foto: Facebook / Ivan Patzaichin

The post Peluza Cătălin Hâldan chemă fanii dinamovişti la statuia lui Ivan Patzaichin. „Ne-a făcut atât de mândri în deceniile în care a dominat apele lumii” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă