Pe stadioanele din România s-ar putea consuma bere, anunță Liga Profesionistă de Fotbal

1 lună in urmă 1


Liga Profesionistă de Fotbal dorește modificarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, în sensul de a permite ca berea să poată fi comercializată și pe arenele sportive din România, informează News.ro.


Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a anunțat, miercuri, că a discutat despre vânzarea și consumul berii pe stadioane cu ministrul sportului, Eduard Novak.


„Fanii fotbalului românesc sunt o forță, au foarte multe idei corecte, iar astăzi, în cadrul întâlnirii cu ministrul sportului Eduard Novak, am dezbătut oportunitatea modificării Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, a scria Justin Ștefan pe Facebook.


În cadrul discuției, am avansat propunerea de a modifica legea în sensul de a permite vânzarea și consumul berii slab alcoolizate în cadrul arenelor sportive, acest lucru fiind permis în alte țări europene

Justin Ștefan:

Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au discutat cu ministrul sportului și despre revenirea spectatorilor pe stadioane.


„Ne-am întâlnit astăzi cu ministrul Eduard Novak. Ne-a asigurat că avem sprijinul lui pentru deschiderea stadioanelor. Urmează să avem discuţii cu domnii Arafat şi Voiculescu în perioadă imediat următoare, sens în care vom trimite solicitări oficiale către IGSU şi Ministerul Sănătăţii”, a precizat Justin Ștefan.


„Împreună cu liderii de galerii, ne vom asumă respectarea acelor reguli, în caz contrar urmând a acceptă ideea de a se reveni asupra deciziei de deschidere a stadioanelor.  Este inacceptabil că industria sportului să fie tratată diferit în raport cu alte industrii. Familia sportului românesc s-a trezit şi nu va permite nimănui că sportul şi fanii săi să nu fie respectaţi", a conchis Justint Ştefan.


FOTO: EPA


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă