Patru jurnaliști de la publicația Charlie Hebdo, inculpați în Turcia pentru insultarea lui Erdogan. Procurorul cere 4 ani de închisoare

1 lună in urmă 2

Patru jurnaliști de la publicația de satiră Charlie Hebdo au fost inculpați în Turcia pentru insultarea președintelui Recep Erdogan, într-un desen animat publicat anul trecut. Un procuror a cerut până la patru ani de închisoare împotriva acestora.

Caricatura îl înfățișează pe liderul turc în lenjerie intimă, întins pe un fotoliu, în timp ce ridică fusta unei femei care poartă văl și ține în mână o tavă cu două pahare.

Potrivit agenţiei turce de presă Anadolu, cei patru colaboratori puşi sub acuzare sunt caricaturista Alice Petit şi trei responsabili ai celebrului săptămânal, Gérard Biard, Julien Sérignac şi Laurent Sourisseau, cunoscut sub numele Riss.

Publicarea caricaturii, în octombrie, a stârnit furia preşedintelui Erdogan într-un context de puternice tensiuni diplomatice între Ankara şi Paris. Oficiali de la Ankara, în frunte cu Erdogan, au spus că desenul este o încercare a celor de la Charlie Hebdo de a răspândi rasismul cultural și ura.

După publicarea caricaturii, preşedintele Erdogan a denunţat un "atac ticălos" comis de nişte "nemernici".

De partea cealaltă, președintele francez a apărat dreptul la liberă exprimare.

Editor : Georgiana Marina

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă