Patronii Facebook, Google si Twitter, chemati din nou in fata Congresului SUA. Gigantii media trebuie sa dea explicatii despre dezinformarea pe retelele sociale

1 lună in urmă 2

Mark Zuckerberg, Sundar Pichai si Jack Dorsey, patronii Facebook, Google si Twitter, au fost din nou convocati de Congresul american pentru a discuta despre dezinformarea platformelor lor, a anuntat Comisia pentru Energie si Comert din Camera Reprezentantilor, scrie AFP.

Comisia a evocat in somatia facuta publica joi, 18 februarie, in special zvonuri false despre vaccinuri contra Covid-19 sau afirmatii mincinoase care au circulat despre pretinsele fraude electorale in timpul alegerilor americane din noiembrie 2020.

Acest tip de dezinformare "a exacerbat crizele nationale cu consecinte grave in viata reala in termeni de sanatate publica si de siguranta", declara alesii intr-un comunicat.

Cei trei patroni vor raspunde la intrebarile legislativului pe 25 martie. Va fi a patra aparitie a lui Mark Zuckerberg din iulie si a treia pentru Sundar Pichai si Mark Dorsey. Audierile precedente au fost in special despre eventuale practici anticompetitive si despre protectia legala de care beneficiaza platformele contra urmaririlor penale legate de continuturi publicate de terti.

Grupurile din vecinatatea golfului San Francisco sunt de mai multi ani supuse criticilor politice din toate partile.

Democratii le reproseaza gigantilor Facebook, Twitter, YouTube (Google) si altora ca nu lupta suficient contra continuturilor problematice (incitarea la violenta, dezinformarea, discursul urii).

Republicanii au impresia ca sunt cenzurati de retelele de socializare, desi le folosesc pentru campaniile electorale.

Vor aborda fara indoiala si excluderea lui Donald Trump de pe principalele platforme.

Fostul presedinte american a intretinut un mit al fraudei electorale masive care i-ar fi permis sa-i fie "furate" alegerile si i-a incurajat pe sustinatorii sai sa mearga la Capitoliu. Pe 6 ianuarie, revolte au izbucnit la sediul Congresului american in timpul ceremoniei de certificare a victoriei lui Joe Biden. Aceste atacuri au provocat moartea a cinci persoane si au socat tara.

"Aceasta audiere va permite Comisiei sa-si continue activitatea cu privire la responsabilitatea platformelor digitale in contextul cresterii dezinformarii", au adaugat alesii.

"Mult timp, gigantii tehnologiei au refuzat sa recunoasca rolul pe care il joaca in fabricarea si propaganda de informatii false in randul publicului lor. Autoreglarea in industrie a esuat".

Pe langa problemele sociale, Google si Facebook se confrunta cu procese din partea autoritatilor de concurenta pentru abuz de pozitie dominanta.

Citeste si:

Presupusele "dracoaice fara sutien" din Primaria Sectorului 1. Armand: "Asa e cand esti obisnuit sa te uiti doar la diamante"Tranzactionarea de criptomonede: la ce trebuie sa fiti atentiDescoperirea facuta de firma de asigurari in cazul unei masini arse la o nunta. Este suspectata o noua metoda de fraudareCe spun studentii despre profesoara de suedeza care ii umilea. "Plangeam inainte de curs"Razboi crunt in instanta intre doua membre PSD celebre: "Ai bagat oameni la puscarie". Judecatori: "O chestiune de razbunare personala"
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă