PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Siturile culturale Crac des Chevaliers şi Qal'at Salah El-Din (Siria)

3 săptămâni in urmă 4

Crac des Chevaliers (Fortăreaţa Cavalerilor) şi Qal'at Salah El-Din (Fortăreaţa lui Saladin) reprezintă două dintre cele mai semnificative exemple ce ilustrează schimbul de influenţe Orient-Occident şi certifică evoluţia arhitecturii fortificate în Orientul Apropiat în timpul cruciadelor (secolele XI-XIII). Fortăreaţa Cavalerilor, aflată la 40 de km vest de oraşul Homs - foarte aproape de graniţa Siriei cu Libanul, a fost construită de Ordinul Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, în perioada 1142-1271. Cu adăugirile la nivelul construcţiei realizate de cavalerii mameluci în secolul al XIII-lea, această fortăreaţă se numără printre cele mai bine păstrate castele ale cruciaţilor din lume, potrivit https://whc.unesco.org. Chiar dacă în prezent poartă amprenta timpului şi expune mai degrabă o multitudine de ruine, Fortăreaţa Saladin reprezintă un exemplu extraordinar de fortificaţii de acest tip, atât în termenii calităţii construcţiei cât şi în ce priveşte stratigrafia istorică. Păstrează caracteristici de la începuturile perioadei bizantine secolului al X-lea, ale transformărilor impuse de franci la sfârşitul secolului al XII-lea, precum şi în ce priveşte fortificaţiile adăugate de dinastia Ayyubid (sfârşitul secolului al XII-lea - jumătatea secolului al XIII-lea). Ambele stabilimente sunt plasate pe coline înalte, jucând în istorie rolul de avanposturi cheie de apărare. Termenul Krak provine din cuvântul sirian karak ce semnifică fortăreaţă. În limba arabă krak este cunoscut drept Hisn al Akrad care înseamnă Castelul Kurzilor. Francii l-au denumit Le Crat, iar prin confuzia cu karak, prin transmitere pe cale orală, a rămas cunoscut drept Crac des Chevaliers, potrivit https://www.castlesandmanorhouses.com. Construcţia iniţială a fost ridicată în 1031 de emirul din Alep, care a instalat o colonie de kurzi. În timpul primei cruciade, în 1099, castelul a fost capturat de Raymond al IV-lea de Toulouse şi abandonat ulterior de cruciaţi care şi-au continuat marşul spre Ierusalim. A fost reocupat de Tancred, prinţul din Galileea în 1100, pentru ca în 1142 să fie dat de Raymond al II-lea, conte de Tripoli, Ordinului Cavalerilor Ospitalieri. A fost cartierul Ordinului Cavalerilor Ospitalieri în timpul cruciadelor. În anii 1150-1250 a fost extins şi putea găzdui o garnizoană de 2.000 de oameni. Fortăreaţa a fost asediată, în 1163, de Nur ad-Din Zengi, însă fără succes. În 1170 modificările aduse construcţiei au fost complete, însă seismele din secolele XII-XIII au produs câteva distrugeri şi a fost nevoie de lucrări de reparaţii. A rezistat asediului din 1888 al lui Saladin, fondatorul dinastiei Ayyubid, sultan al Egiptului şi Siriei (1174-1193). În timpul celei de-a cincea cruciade, în 1217, regele Andrei al II-lea al Ungariei a consolidat pereţii şi a finanţat trupele care asigurau paza. În 1271, fortăreaţa a fost supusă, la 8 aprilie, unui asediu greu al forţelor lui Baibars, cel de-al patrulea sultan mameluc. Neputând cuceri fortăreaţa prin atacul clasic, Baibars a apelat la o stratagemă, prezentând o presupusă scrisoare veche a Comandantului Cruciaţilor din Tripoli în care se cerea apărătorilor să predea fortăreaţa, potrivit https://www.castlesandmanorhouses.com. Crac des Chevaliers reprezenta singura cale prin munţi de pe coasta Mediteraneană care oferea un refugiu pentru călători în faţa vicisitudinilor vremii. A îndeplinit un rol important pentru turism şi a fost un simbol naţional înainte de escaladarea conflictului în regiune, în 2011. Războiul a provocat distrugeri ale unor turnuri şi ziduri şi asupra zonei interioare. Peste 400.000 de artefacte din colecţia naţională au fost mutate, la cerinţa directorului general al muzeelor şi antichităţilor Maamoun Abdulkarim, pentru a evita distrugerea acestora în timpul conflictului. Iniţial, construcţia a fost cunoscută drept ''Castelul Kurzilor'', iar astăzi se face referire la aceasta sub denumirea de ''Fortăreaţa Cavalerilor'', potrivit http://endangeredsites.leadr.msu.edu. Cele două fortăreţe domină peisajele înconjurătoare, proiectând public caracteristicile specifice arhitecturii fortificate legate de perioada cruciadelor. Calitatea construcţiei şi păstrarea stratigrafiei istorice demonstrează actualizarea tehnologiei defensive prin caracteristicile specifice fiecărei faze a ocupării militare, potrivit https://whc.unesco.org. Aceste două castele exemplifică o dezvoltare semnificativă a sistemelor de fortificaţii, care se diferenţiază consistent de modelul european mai mult decât de sistemele pasive de apărare şi care, de asemenea, contribuie la dezvoltarea castelelor în Levant. Castelele din Orientul Mijlociu care au trecut încercarea timpului păstrează dovezile interferenţelor Orient-Occident şi certifică, totodată, evoluţia domeniului aşezărilor fortificate. În istoria arhitecturii, Crac des Chevaliers este considerat unul dintre cele mai bine prezervate castele ale perioadei cruciadelor. Este apreciat un arhetip al castelului medieval, în special în contextul ordinelor militare, indică https://whc.unesco.org. Similar, Qal'at Salah El-Din, chiar dacă se regăseşte parţial în ruine, reprezintă încă un exemplu extraordinar al acestui tip de fortificaţii, în special în ce priveşte calitatea construcţiei şi păstrarea stratigrafiei istorice. Au existat intervenţii nesemnificative în zonele adiacente celor două fortificaţii, însă per ansamblu integritatea împrejurimilor este bine prezervată. Fortăreaţa lui Saladin este amplasată într-o regiune izolată. Se regăseşte parţial în ruine şi în prezent este sit arheologic. A cunoscut câteva lucrări de restaurare. În acest sens, principala poartă a palatului Ayyubid a fost restaurată în 1936, cu finanţare a guvernului francez sub coordonarea lui Pierre Coupel, păstrând structura originală. Acest tip de intervenţie a fost, însă, abandonat, iar principala grijă se regăseşte în lucrările de consolidare şi conservare. În ansamblu, fortăreaţa şi-a păstrat condiţia istorică şi autenticitatea, potrivit https://whc.unesco.org. Cele două fortăreţe sunt protejate de Legea Antichităţilor din Siria (Legea nr 222, revizuită în 1999) şi de Legea Ministerului Administraţiei Locale (Legea 15/1997). Pentru protejarea întregului amplasament Ministerul Administraţiei Locale colaborează cu Directoratul pentru Antichităţi şi Muzee şi cu autorităţile locale, indică https://whc.unesco.org. Fiecare castel are un sistem de management separat, organizat în comun cu autorităţile locale. Din 2006, cele două fortăreţe fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Declanşarea conflictului în Siria, în 2011, a aruncat într-un real pericol de dispariţie edificiile culturale ale statului sirian, unele dintre acestea aflându-se sub incidenţa protecţiei oferite de tratatele internaţionale şi convenţiile UNESCO pentru protejarea Patrimoniului Mondial. În aprilie 2016, cu prilejul celei de-a 199-a sesiuni a Comitetului Executiv al UNESCO, directoarea generală Irina Bokova şi alţi factori decizionali ai agenţiei specializate a ONU au făcut apel la necesitatea protejării siturilor culturale ale Siriei, pe fondul conflictului, importanţa acestora fiind similară imperativului salvării vieţilor omeneşti. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru)   Sursa foto: whc.unesco.org
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă