Patriarhul Porfirie al Serbiei a fost testat pozitiv pentru COVID-19

2 săptămâni in urmă 13

Patriarhul Porfirie al Serbiei a fost testat pozitiv pentru COVID-19, potrivit unui anunț remis marți de biroul de presă al Bisericii Ortodoxe a Serbiei și citat de Reuters.

Patriarhia afirmă că patriarhul „are simptome foarte ușoare și va fi tratat acasă”. „Sfinției sale i-a fost prescrisă terapie adecvată”, mai afirmă comunicatul.

„El se roagă pentru doctori și angajații sanitari și toată lumea afectată de epidemie”, încheie acesta.

Patriarhul Porfirie, în vârstă de 60 de ani, a intrat în autoizolare anul trecut după ce a intrat în contact cu un preot testat pozitiv pentru coronavirus.

Serbia a raportat până acum 1.359.544 de infecții cu coronavirusul și 12.936 de decese cauzate de COVID-19.

După o acalmie în luna decembrie, ratele de infectare au început din nou să crească în țara vecină în contextul răspândirii variantei Omicron mult mai infecțioase a coronavirusului.

Cine este patriarhul Porfirie al Serbiei

Porfirie a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe a Serbiei anul trecut după ce patriarhul Irineu a murit din cauza COVID-19 în noiembrie 2020 la vârsta de 90 de ani.

Slujba de întronare
a noului patriarh, la care au participat cei mai importanți oficiali și politicieni ai țării, a fost criticată de unii medici la momentul respectiv din cauza nerespectării măsurilor sanitare.

Porfirie Peric este văzut ca un modernist în interiorul bisericii predominant conservatoare, acesta fiind al 46-lea patriarh al sârbilor.

Biserica Ortodoxă Sârbă are în jur de 12 milioane de enoriași, preponderent în Serbia, Muntenegru și Bosnia.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă