Patinaj artistic: Nathan Chen, campion mondial pentru a treia oară consecutiv

1 lună in urmă 3

Americanul Nathan Chen a devenit campion mondial la patinaj artistic pentru a treia oară consecutiv, după succesele din 2018 şi 2019, sâmbătă la Stockholm, unde dublul campion olimpic japonez Yuzuru Hanyu a obţinut doar medalia de bronz. Aflat pe locul al treia după programul scurt, Chen (21 ani) a reuşit o evoluţie remarcabilă în programul liber, cu cinci sărituri cvadruple, ocupând prima poziţie la general, cu un total de 320,80 puncte. Medalia de argint a revenit tânărului patinator japonez Yuma Kagiyama (17 ani), aflat la prima sa participare la Campionatele Mondiale, care a acumulat 291,77 puncte, în timp ce Yazuru Hanyu a fost nevoit să se mulţumească cu poziţia a treia (289,18 puncte), nereuşind să-şi păstreze avansul obţinut după programul scurt, pe care l-a încheiat cu cel mai mare punctaj. Concursul feminin din cadrul Mondialelor de la Stockholm a fost dominat de reprezentantele Rusiei, care s-au clasat pe primele trei locuri. Medalia de aur a fost câştigată de Anna Şcerbakova, cu un total de 233, 17 puncte, urmată de Elizaveta Tiuktamişeva (220,46 puncte) şi Alexandra Trusova (217,20 puncte). AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă