Patinaj artistic: Nathan Chen, campion al Statelor Unite pentru al cincilea an consecutiv

1 lună in urmă 13

Nathan Chen, dublu campion olimpic en titre la patinaj artistic, a cucerit pentru al cincilea an consecutiv titlul de campion al Statelor Unite, duminică seara la Las Vegas, informează AFP. Chen, care s-a impus la capătul unui program liber pe parcursul căruia a executat patru sărituri cvadruple, este primul patinator care reuşeşte această performanţă după legendarul Dick Button, campion al Statelor Unite de şapte ori consecutiv, între 1496 şi 1952. "Este incredibil, e un titlu pe care îl preţuiesc cu adevărat. Dick a fost o sursă de inspiraţie pentru toţi patinatorii, după ce a obţinut şapte victorii consecutive, aşa că este extraordinar să pot încerca să calc pe urmele sale", declarat campionul, în vârstă de 21 ani, pentru postul NBC. Nathan Chen este neînvins în concursurile de patinaj artistic din 2018, când s-a clasat pe poziţia a cincea la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang (Coreea de Sud). Cu un total de 322,28 puncte, el s-a impus în faţa lui Vincent Zhou, clasat pe locul secund cu 291,38 puncte, şi a lui Jason Brown, ocupantul poziţiei a treia, cu 276,92 puncte La feminin, titlu de campioană a SUA a fost câştigat de Bradie Tennell, în timp ce Madison Hubbell şi Zachary Donohue au cucerit a treia lor coroană la dans pe gheaţă. Ediţia din acest an a Campionatelor Statelor Unite la patinaj artistic s-a desfăşurat cu porţile închise, la Orleans Arena din Las Vegas. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă