Paste cu roșii cherry și brânză feta – rețeta delicioasă care a devenit virală pe Tik Tok

3 săptămâni in urmă 1


Pastele sunt un preparat ușor de gătit, au un gust delicios și niciodată nu dai greș în ceea ce privește rețeta. Te învățăm cum să faci paste cu roșii cherry și brânză feta, rețeta delicioasă care a devenit virală pe aplicația Tik Tok.


O rețetă pentru care nu ai nevoie de multe ingrediente, gradul de dificultate este unul minor, iar rezultatul depășește orice așteptări. Rețeta de paste cu roșii cherry și brânză feta a devenit virală pe Tik Tok, acolo unde zeci de utilizatori o pregătesc zilnic, filmează fiecare pas și împărtășesc în mediul online rezultatul final, folosind hashtag-ul #uunifetapasta.


Popularitatea rețetei pe Tik Tok


Rețeta se pare că a ajuns să fie populară pe rețelele de socializare după ce Jenny Häyrinen a publicat-o pe blogul său, conform independent.co.uk, iar în 2021 a devenit virală pe platforma de socializare Tik Tok.


Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Jenni Häyrinen | Food artist (@liemessa)


Cum faci paste cu roșii cherry și brânză feta


Ingrediente


1 kg roșii cherry;400 gr brânză feta;350 gr paste;4-5 căței de usturoi;2 linguri oregano uscat;Ulei de măsline;Câteva frunze de busuioc proaspăt;Piper după gust.

Mod de preparare


Roșiile cherry se spală foarte bine și se pun într-o tavă pentru cuptor. Se adaugă peste ele ulei de măsline, oregano uscat, piper și cățeii de usturoi cu tot cu coajă. Se amestecă bine totul. În mijlocul tăvii se face un spațiu în care se adaugă brânza feta. Peste brânză se presară puțin oregano uscat și 2 linguri de ulei de măsline.


Tava cu roșii cherry și brânză feta se pune la cuptorul preîncălzit la 200 de grade C pentru aproximativ 50 de minute. Când roșiile sunt gata, cățeii de usturoi se scot și se îndepărtează coaja acestora, după care se adaugă în tava cu roșii.


Cu o lingură se strivesc roșiile și brânza și se amestecă până se obține un sos cremos. Se adaugă și frunzele de busuioc proaspăt și se amestecă totul.


Pastele se fierb potrivit indicațiilor de pe ambalaj. Când sunt fierte, pastele se adaugă peste sos și se amestecă bine pentru a se încorpora toate aromele.


Paste cu roșii cherry și brânză feta - cum se face rețetaRețetă paste cu roșii cherry și brânză la cuptor

Vezi mai jos și un filmuleț în care poți descoperi rețeta pas cu pas. Îți dorim poftă bună!



https://www.youtube.com/watch?v=NcM0jmT5l98

Sursă foto: Shutterstock.com


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă