Pașaport de vaccinare până la vară. Comisia Europeană a dezvăluit planul pentru „adeverința digitală” cu care vom călători liber în UE

1 lună in urmă 13

Măsura introducerii unui așa-numit „certificat verde digital” vine la solicitarea țărilor europene dependente de turism, care vor să impulsioneze cât mai rapid reluarea liberei circulații, pentru a-și salva economiile, scriu Financial Times și Politico. Certificatul va fi acordat cetățenilor care au dovada vaccinării cu un vaccin aprobat în UE, a unui test negativ COVID sau a vindecării după infectare.

Comisia Europeană a prezentat miercuri propunerea pentru instituirea unui certificat verde digital, valabil la nivel comunitar, într-o încercare de a impulsiona sectorul turismului, grav lovit anul trecut.

Mai multe state membre, printre care Franța, dar și România, au subliniat că planurile privind introducerea unui astfel de certificat sunt premature, în condițiile în care foarte puțini cetățeni europeni au fost imunizați.

Dar statele dependente de turism, precum Grecia sau Spania, au susținut propunerea, argumentând că este nevoie de un cadru comun pentru a facilita reluarea liberei circulații, notează Financial Times.

Potrivit unui proiect de document obținut de Politico, Bruxelles-ul va propune ca țările UE ce vor permite persoanelor vaccinate să ocolească restricțiile de călătorie să accepte certificatele de călătorie ale altor țări „în aceleași condiții”. Cuvântul cheie este deci: reciprocitate.

Această obligație, mai menționează documentul, vizează însă doar vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), ceea ce înseamnă că deocamdată, seruri precum Sputnik sau Sinopharm nu sunt acoperite, deși unele țări, precum Ungaria, le folosesc.

„Asta nu va împiedica statele membre să decidă dacă vor accepta certificate de vaccinare eliberate pentru alte vaccinuri”, mai precizează documentul. Cu alte cuvinte, fiecare stat în parte va avea posibilitatea de a accepta sau de a refuza intrarea cetățenilor vaccinați cu serurile neautorizate de Agenția Europeană a Medicamentului.

Conștienți că pașaportul european de vaccinare ar putea să creeze porobleme unor cetățeni maghiari vaccinați cu Sputnik sau Sinopharm, oficialii de la Budapesta au lansat marți un avertisment.

„Nu acceptăm ca pașapoartele COVID să recunoască doar vaccinurile validate de EMA și credem că vaccinurile aprobate național trebuie de asemenea să fie valide în viitor”, a spus ministrul maghiar de Externe Peter Szijjarto, la o întâlnire cu omologul său sârb Nikola Selakovic.

Propunerea Bruxelles-ului îngrijorează inclusiv Belgradul, care la rândul său folosește vaccinurile din Rusia și China, și se teme acum că libera circulație a sârbilor în UE va fi afectată de acest lucru.

Formularea propunerii, scrie Politico, arată cât de subțire este linia pe care trebuie să meargă Comisia Europeană.

Oficialii trebuie să împace regimurile diferite de vaccinare, să permită oamenilor să călătorească iarăși, pentru a reporni economia europeană, să răspundă criticilor care cer ca vaccinurile rusești și chinezești să nu aibă același statut cu cele aprobate în UE și nu în ultimul rând să nu descurajeze oamenii care vor să se vaccineze.

Certificatul nu trebuie să încurajeze restricțiile

Certificatul digital – care va fi gratuit – va fi disponibil tuturor cetățenilor UE și membrilor familiilor acestora, indiferent de naționalitate, dar și cetățenilor non-UE care trăiesc într-un stat membru.

Datele personale menționate în certificatul verde vor fi limitate la „strictul necesar”, potrivit documentului și vor include informații precum numele vaccinului, data și locul vaccinării.

Planul pentru un pașaport de vaccinare a generat îngrijorări privind discriminarea, în condițiile în care persoanele nevaccinate nu vor avea aceleași drepturi.

Pentru a preveni această discriminare, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a spus deja că pașapoartele trebuie să acopere nu numai vaccinarea, dar și testele sau dovada vindecării după infectare.

În același timp, Comisia Europeană a subliniat că certificatul nu va fi un „pașaport”, ci un sistem comun pentru a ajuta guvernele să își coordoneze măsurile în UE.

Certificatul „nu poate fi o precondiție pentru exercitarea dreptului de liberă circulație și nu poate fi o precondiție pentru folosirea serviciilor de transport peste graniță, cum ar fi avioanele, trenurile sau feriboturile”, precizează documentul ce va fi prezentat miercuri de Bruxelles.

Comisia Europeană avertizează totodată că planul său nu trebuie înțeles ca o „încurajare” a restricțiilor aplicate liberei circulații.

Important, acest plan nu înseamnă automat că deținătorii de certificate de vaccinare vor putea ocoli măsurile de restricție impuse de statele membre, precum necesitatea testării sau a carantinării.

Dar Comisia Europeană speră că astfel de situații vor fi doar excepții. De aceea, documentul cere autorităților să informeze Bruxelles-ul și statele membre cu privire la introducerea unor astfel de restricții cu cel puțin trei zile înainte de a le introduce și să ofere o justificare și o perioadă de timp în care restricțiile vor fi valabile.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă