Pas decisiv pentru transferul lui Erling Haaland. "Bestia" are mai multe goluri decât meciuri în acest sezon

4 săptămâni in urmă 2

Liga 3: Steaua - FCSB 2, sâmbătă, 15:00, Digi Sport 1

Liga 1: UTA Arad - FCSB, 20:00, sâmbătă, Digi Sport 1

Atacantul Borussiei Dortmund este pe lista tuturor cluburilor mari, dar se pare că "finala" pentru semnătura sa se va da între Manchester United şi Manchester City.

31 de goluri în 29 de meciuri în toate competiţiile are Erling Haaland în acest sezon

Erling Haaland, disputat de Manchester United şi Manchester City

Presa engleză scrie că Ole Gunnar Solskjaer ar fi avut o înţelegere pentru transferul lui Haaland încă dinainte ca atacantul să semneze cu Borussia Dortmund. Alegerea făcută atunci de jucător, împreună cu tatăl său, Alf-Inge Haaland, şi cu impresarul Mino Raiola i-a lăsat un gust amar managerului "Diavolilor Roşii".

Tocmai de aceea, negocierile dintre cele două părţi au de suferit acum, iar United nu mai pare convinsă să facă orice efort pentru a-şi asigura semnătura "Bestiei Haaland". În ecuaţie a intrat însă rivala grupării de pe Old Trafford, Manchester City, care e gata să facă orice sacrificiu pentru atacant, în condiţiile în care Aguero va pleca la vară, iar Jesus nu se ridică la nivelul aşteptărilor.

Manchester City, pas decisiv pentru transferul lui Erling Haaland

Relaţiile reci dintre agentul Mino Raiola şi conducerea lui Manchester United ar putea reprezenta argumentul decisiv pentru care atacantul i-ar spune încă o dată "pas" formaţiei lui Ole Gunnar Solskjaer. Dar, cea mai mare problemă în momentul de faţă o reprezintă suma de trasfer, care se ridică la 100 de milioane de euro, şi pe care "Diavolii" nu şi-o pot permite. Norvegianul are în contract o clauză de reziliere de 75 de milioane de euro, dar ea va intra în vigoare abia în vara lui 2022. 

Erling Haaland mai are contract cu Dortmund până în 2024, dar sunt şanse mari ca el să plece din Germania în această vară. Manchester City a stat la pândă, iar acum a făcut pasul decisiv: a demarat negocierile pentru a da o nouă lovitură în perioada de mercato. Formaţia lui Pep Guardiola a avut deja primele contacte cu atacantul, în vederea unui transfer în vară, mai anunţă englezii.

Guardiola şi Raiola sunt gata să îngroape "securea războiului", după scandalul iscat în cazul Zlatan Ibrahimovic, în perioada în care antrenorul se afla pe banca Barcelonei. Manchester City are banii pregătiţi pentru transfer şi trebuie doar să se mai pună de acord cu Haaland asupra salariului şi bonusurilor de performanţă.

20 de ani are Erling Haaland Etichete: manchester city , manchester united , erling haaland
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă