Partidul oligarhului fugar Ilan Șor își extinde influența la nordul Republicii Moldova. Marina Tauber, care fusese reținută în dosarul furtului miliardului de euro, a câștigat la pas primul tur al alegerilor locale de la Bălți

1 săptămână in urmă 11

Deputata Partidului Șor, Marina Tauber, suspectată și ea în dosarul „furtul miliardului”, a câștigat duminică detașat primul tur al alegerilor locale pentru primăria orașului Bălți, al doilea ca mărime din Republica Moldova.

Potrivit datelor Comsiei Electorale Centrale (CEC), Tauber a acumulat 47,93% din voturile locuitorilor din Bălți, respectiv 15.918. Pe locul în cursa pentru Primăria Bălți s-a clasat candidatul independent Nicolai Grigorișin, dar apropiat al fostului primar Renato Usatîi, cu 20,93% (6.951 de voturi), iar pe locul al treilea, cu un scor relativ egal de 14,08%, s-au clasat candidatul din partea Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” Boris Marcoci (4.679) și candidatul din partea Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Alexandr Nesterovschi (4.677).

Cetățenii din orașul Bălți s-au arătat mai degrabă dezinteresați de acest scrutin, iar rata de participare a fost de numai 32,79%, mai precis 33.596 din cei cu drept de vot.

Marina Tauber a fost foarte aproape de o victorie din primul tur. Potrivit Codului Electoral din Republica Moldova, dacă niciunul dintre candidați nu a acumulat cel puțin jumătate din numărul alegătorilor care au participat la alegeri, în două săptămâni urmează a fi organizat un al doilea tur de scrutin la care vor participa primii doi clasați în primul. Astfel, bătălia desisivă se va da peste două săptămâni între Marina Tauber și Nicolai Grigorișin.

Marina Tauber este în prezent lidera fracțiunii parlamentare a Partidului Șor și este o apropiată a oligarhului fugar Ilan Șor, implicat în furtul miliardului și pe autoritățile l-au dat în urmărire internațională. Cu toate acestea, Șor s-ar afla în Israel, țară care nu își extrădează cetățenii, acesta având dublă cetățenie.

Mariana Tauber a și fost reținută în septembrie 2019 în dosarul „furtul miliardului” prin care s-a devalizat între 2012 și 2014 circa un miliard de dolari din trei bănci moldovenești chiar de sub supravegherea Băncii Naționale a Moldovei.

Procurorul general interimar Dumitru Robu de atunci a declarat în plenul Parlamentului înainte de ridicarea imunității lui Tauber, care era și pe atunci parlamentar, că există bănuieli rezonabile că începând cu 17 august 2012, Marina Tauber și Reghina Apostolova, ale căror nume figurează și în rapoartele Kroll (raport independent care a investigat „furtul miliardului”), au participat activ la pregătirea devalizării instituțiilor financiare acordând ajutor la preluarea unei bănci în interesul grupului condus de Ilan Șor. Ulterior, ele au fost eliberate. 

Victoria lui Tauber ar fi un semnal pentru Partidul Ilan Șor, unul de factură pro-rusească. De ani de zile, Partidul Șor conduce detașat în plan local în raionul și orașul Orhei, locul de baștină a lui Ilan Șor. Câștigarea Primăriei celui de-al doilea oraș din Republica Moldova – Bălți – va fi un semnal important privind rating-ul politic în ascensiune al acestui partid care se bucură de tot mai multă simpatie în rândul votanților pro-ruși de la nordul Republicii Moldova.

Foto: Candidata din partea Partidului Șor la Primăria Bălți, Marina Tauber. Sursa/Marina Tauber Facebook

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă