Parma i-a stabilit prețul lui Valentin Mihăilă! Fostul jucător al Universității Craiova poate deveni cel mai scump jucător român din istorie

1 lună in urmă 1

Valentin Mihăilă (21 de ani) a reușit să impresioneze la Parma, după ce a marcat două goluri în Serie A. Astfel, acum se află pe radarul mai multor echipe, conform agentului Gigi Becali, dar formația italiană nu dorește să-l vândă acum.

Totuși, asta nu i-a împiedicat pe șefii lui Parma să-i stabilească un preț jucătorului român.

Parma i-a stabilit prețul lui Valentin Mihăilă. Suma este uriașă

Tânărul fotbalist român are două goluri şi două assist-uri în cele 11 apariţii din acest sezon în tricoul Parmei, grupare care i-a plătit Craiovei în schimbul său suma de 8,5 milioane de euro.

Oficialii echipei de pe „Ennio Tardini” sunt conştienţi de interesul stârnit de internaţionalul român după evoluţiile din ultima vreme şi i-au stabilit acestuia un preţ uriaş: 30 de milioane de euro, potrivit sport.ro.

Napoli este prima „forță” din Italia care s-a interesat de un eventual transfer al lui Valentin Mihăilă.

În cazul în care Parma va decide să-l vândă pe Mihăilă, acesta va deveni cel mai scump fotbalist român din Istorie. Momentan, clasamentul este condus de Adrian Mutu, după ce Chelsea a plătit 19 milioane de euro, în 2003. Cristi Chivu ocupă locul secund, după ce, tot în 2003, AS Roma a achitat pentru el 18 milioane de euro.

Parma, răspuns categoric după ce Giovanni Becali a anunțat că Napoli îl vrea pe Valentin Mihăilă!

În urmă cu o zi, impresarul Giovanni Becali a anunțat că Valentin Mihăilă este dorit de către Napoli, dar și că există și alte echipe care se interesează de tânărul atacant român.

Această informație a venit la scurt timp după ce Valentin Mihăilă a înscris în două meciuri consecutive pentru Parma, în Serie A.

„Nu este acum momentul să vorbim despre asta”, este mesajul pe care l-ar fi transmis cei din conducerea Parmei către reprezentanții clubului Napoli, potrivit site-ului Parmalive.com.

The post Parma i-a stabilit prețul lui Valentin Mihăilă! Fostul jucător al Universității Craiova poate deveni cel mai scump jucător român din istorie appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă