Parlamentul începe dezbaterea bugetului de stat pe acest an

1 lună in urmă 2

Parlamentul începe joi dezbaterea proiectelor legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, notează Agerpres. Guvernul a transmis marţi Legislativului cele două proiecte de lege. Până joi dimineaţa, la ora 10,00, deputaţii şi senatorii pot depune amendamente la cele două proiecte. Acestea urmează să fie centralizate până la ora 12,00 şi transmise comisiilor parlamentare. Şedinţele comune ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci au loc joi, între orele 12,00 şi 16,00, conform calendarului de dezbatere aprobat de Birourile permanente reunite. Tot joi, între orele 14,00 - 16,00, au loc dezbateri generale în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci.

Ulterior, până sâmbătă, la ora 14,00, sunt prevăzute dezbateri în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu ordonatorii principali de credite şi elaborarea rapoartelor asupra proiectelor legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

Rapoartele Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci trebuie depuse luni, la ora 10,00.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor reuni luni, de la ora 14,00, pentru a stabili timpii de dezbatere în plenul Parlamentului.

Luni, începând cu ora 16,00, va avea loc şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, fiind programate dezbateri generale şi dezbateri pe anexe, iar marţi va fi dat votul final la proiectele legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă