Parlamentarii germani, avertizaţi în legătură cu riscul unui atac cibernetic din partea unor hackeri ruși în contextul apropierii alegerilor

1 lună in urmă 28

Parlamentarii din Bundestag au fost avertizați de către oficiali de securitate în legătură cu noi atacuri cibernetice provenite de la servicii de informaţii străine, odată cu apropierea alegerilor parlamentare de la 26 septembrie din Germania, relatează vineri DPA.

Grupurile parlamentare social-democrat şi creştin-democrat au transmis avertismentul, care este al treilea de acest gen din 2021, colegilor parlamentari şi personalului din Bundestag în această săptămână, au declarat vineri surse parlamentare.

Potrivit avertismentului, emis de serviciul de informaţi interne al Germaniei şi Biroul Federal de Securitate pentru Tehnologia Informaţiilor (BSI), tentativele de hacking asupra parlamentarilor germani se intensifică.

Aceste atacuri vizează adesea adresele personale de e-mail şi oficiale ale parlamentarilor, care, odată accesate, pot fi utilizate de serviciile secrete străine "pentru a publica informaţii personale şi intime sau chiar pentru a fabrica ştiri false în numele tău", conform avertismentului.

Se crede că grupul de hackeri ruşi Ghostwriter a fost responsabil pentru un atac de phishing care a încercat să obţină accesul la conturile personale de e-mail ale parlamentarilor acum câteva luni. Se presupune că GRU, agenţia de informaţii militare a Rusiei, este în spatele grupului de hackeri, notează DPA.

Phishing-ul este încercarea de a obţine datele personale ale cuiva prin intermediul e-mailurilor sau site-urilor pentru a utiliza identitatea persoanei respective.

Citeste si:

Un balcon plin cu adolescenți s-a prăbușit de la etajul al treilea. Tinerii erau la aniversarea unuia dintre ei

Bulgarii sunt chemați la urne a treia oară în acest an, după refuzul socialiștilor de a forma un guvern

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă