Parlamentari ÎMPUȘCAȚI la o petrecere de Crăciun în Filipine. Poliţia caută suspecţii

4 săptămâni in urmă 26

 Pixabay Sursa foto: Pixabay

Mai mulţi parlamentari au fost împuşcaţi de lunetişti la o petrecere de Crăciun din oraşul Tangub, Filipine. Unul dintre aceştia se află în stare gravă la spital.

JOI, 23 DECEMBRIE 2021, 17:13

SURSĂ: realitatea.net AUTOR: REALITATEA.NET

Cel puţin doi parlamentari filipinezi, printre care un primar şi un candidat la funcţia de viceguvernator, au fost împuşcaţi, miercuri seară, la o petrecere de Crăciun în oraşul Tangub, în provincia Misamis Occidental, în sudul Filipinelor, relatează publicația Newsweek.

Poliţia a declarat că fostul primar din Oroquieta, Jason Almonte, şi primarul oraşului Lopez Jaena, Michael Gutierrez, au fost răniţi în urma focului de armă şi transportaţi de urgenţă la un spital din oraşul Ozamiz.

Cel din urmă se află la Terapie Intensivă şi se luptă pentru viaţa sa la Centrul Medical Primar Hilarion A. Ramiro Sr. Prin intermediul paginii de Facebook, familia sa a publicat o declaraţie în care spune că doctorii au terminat operaţia în jurul orei 3 dimineaţa, dar Gutierrez încă nu şi-a revenit deoarece a suferit leziuni grave ale creierului.

Ca răspuns la incident, generalul Dionardo Carlos, şeful Poliţiei Naţionale din Filipine (PNP), a ordonat blocarea oraşului. Poliţia caută suspecţii din spatele împuşcăturii.

„Alţi poliţişti au fost trimişi pentru a ajuta poliţia locală să înfiinţeze puncte de control mobile în jurul oraşului Tangub”, a declarat Carlos pentru Buletinul Manila citat de Newsweek. Gutierrez şi Almonte urmează să candideaze la alegerile din mai 2022.

REALITATEASPORTIVA.NET


REALITATEASTAR.NET


TABU.RO


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă