Parlamentare2020/ Vela: Au fost achiziţionate peste 8 milioane de măşti şi 3 milioane de mănuşi

1 month ago 7
Instituţiilor prefectului li s-au distribuit, pentru asigurarea măsurilor de protecţie sanitară pe durata procesului de votare la alegerile parlamentare, peste 8.200.000 de măşti faciale de uz medical, peste 3.300.000 de mănuşi de unică utilizare şi 50.000 de litri de substanţe pentru dezinfecţia mâinilor, a anunţat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.     El a precizat că, în ceea ce priveşte stadiul pregătirilor alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, toate termenele privind calendarul au fost respectate, fără a avea sincope sau disfuncţionalităţi care să afecteze procesul de organizare. "Totodată, MAI a finalizat şi procedurile de achiziţie pentru timbrele autocolante şi ştampilele cu menţiunea 'Votat'. Buletinele de vot şi celelalte materiale necesare votării vor fi predate către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, potrivit graficului realizat la nivelul instituţiei prefectului", a spus Vela, într-o declaraţie de presă la sediul MAI. El a adăugat că efectivele MAI vor asigura protecţia celor 18.802 secţii de votare, iar în ziua votului vor fi prezente la datorie peste 40.000 de efective ale MAI. Vela a mai spus că măsurile luate la nivelul MAI au permis asigurarea unui climat de siguranţă publică pe tot parcursul campaniei electorale şi a dat asigurări că acesta se va păstra până la terminarea alegerilor. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 
Read Entire Article

Powered By Seo Tools