Parlamentare2020 Brăila: Fostul ministru PSD Ilan Laufer, primul pe lista Pro România la Cameră

4 luni in urmă 16

Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri în Guvernul Tudose, Ilan Laufer, în vârstă de 37 de ani, este primul pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor ai Pro România filiala Brăila. Ilan Laufer a deţinut portofoliul de ministru pentru Mediul de Afaceri din vara anului 2017 până la finele lunii ianuarie 2018, când a fost schimbat, după ce Mihai Tudose nu a mai fost premier. "Candidatura la Brăila este un lucru care sincer mă încântă, am venit aici şi am găsit o echipă foarte motivată să facem treabă. A fost o negociere la nivel naţional, în urma căreia domnul Victor Ponta a spus că este nevoie de mine la Brăila. Eu sunt om de echipă, sunt om care iese la luptă, nu îmi este frică. Cred că pornim cu o şansă foarte bună, îmi doresc să ridicăm organizaţia cel puţin la nivelul mediei pe care partidul o va face la nivel naţional. A fost una sau chiar cea mai bună dintre organizaţiile Pro România în trecut, a ajuns la un scor bun şi, în momentul acesta, dacă ne vom uni forţele şi vom trage toţi împreună, putem să ajungem chiar la media pe care partidul o va face la nivel naţional, ceea ce ne va oferi şi o şansă foarte mare să avem un parlamentar din partea Pro România al judeţului Brăila în viitorul parlament", a declarat Laufer. Laufer a mai ocupat şi funcţia de secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, fiind responsabil pentru Programul "Start-up Nation Romania", iar în perioada 2013-2014 a fost angajat la Guvern pe funcţia de consilier la Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism. Locul al doilea pe lista pentru Camera Deputaţilor este ocupat de coordonatorul Pro România Brăila, Cosmin Răzmeriţă, iar lista de la Senat este deschisă de fostul deputat Dorin Silviu Petrea. AGERPRES / (AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă