Pariul Zilei – mizăm pe goluri la un meci surpriză

4 săptămâni in urmă 15

Tipsterii site-ului cota2.ro, unul dintre cele mai profitabile platforme de ponturi pariuri sportive din România, vă propun pentru azi un meci interesant, însoțit de un pronostic la o cotă foarte bună.

Portsmouth și Lincoln se întâlnesc astăzi, de la ora 21:00, în etapa cu numărul 26 din League One, al treilea eșalon fotbalistic din Anglia.

Portsmouth este o echipă de tradiție în Anglia, cu două titluri de campioană în palmares, obținute în 1949 și 1950. De ceva vreme se zbate în mediocritate. Este de 4 ani în League One, dar în acest sezon pare în sfârșit capabilă să se lupte pentru promovare. Ocupă locul 4 după primele 22 de runde, cu 41 de puncte, 4 mai puține decât liderul. Managerul Kenny Jackett are la dispoziție un lot cotat la peste 7 milioane de euro, din care se remarcă experimentatul Charlie Daniels, celebru din perioada petrecută la Bournemouth, în Premier League. Golgeterul formației este vârful John Marquis, cu 11 reușite stagionale.

Lincoln este revelația acestui sezon. A încheiat anul trecut pe locul 15, are un lot care valorează doar 4 milioane de euro, cu cei mai puțini fotbaliști străini, 4 la număr, dar reușește rezultate senzaționale. Echipa antrenată de Michael Aplleton împarte prima treaptă a clasamentului cu Hull. Ambele au 45 de puncte, dar Lincoln are un meci mai puțin jucat.

Încasează un pariu FĂRĂ RISC din partea site-ului Cota2.ro

Meciul din turul campionatului a fost unul foarte spectaculos, câștigat 3-1 de Portsmouth. Alte informații interesante:

în 4 din ultimele 5 meciuri jucate de Portsmouth s-au marcat peste 2,5 goluri 37 de goluri au înscris gazdele de astăzi, al 2-lea atac al campionatului, după cel al lui Hull Lincoln are și ea o forță ofensivă de invidiat, 34 de goluri înscrise, a 6-a ofensivă Lincoln a înscris cel puțin 2 goluri în ultimele 4 deplasări oficiale. Le-a câștigat pe toate 2,66 de goluri/meci e media partidelor jucate în acest sezon de League 1 6,8 cornere/meci a obținut Lincoln în deplasările din acest sezon. Și Portsmouth stă bine la acest aspect, cu o medie de 6,1 cornere/meci acasă

Portsmouth și Lincoln sunt în poziții nesperat de bune. Ambele au un joc clasic britanic, direct spre poarta adversă. Pe Betfair Exchange, cea mai mare bursă de pariuri sportive din lume, cota pentru peste 2 goluri marcate în regim asiatic în meci este 1.70. (în cazul în care se înscriu fix 2 goluri în meci, miza este returnată, pentru a câștiga pariul e nevoie de minim 3 goluri înscrise)

 

Intră pe cota2.ro pentru mai multe ponturi și meciuri oferite pentru Biletul Zilei

The post Pariul Zilei – mizăm pe goluri la un meci surpriză appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă