Părintele Visarion Alexa, reţinut de Poliţia Capitalei după ce o femeie l-a acuzat că a agresat-o la spovedanie

1 săptămână in urmă 73

În urmă cu o lună, femeia în vârstă de 37 de ani a mers la Poliţie şi a depus o plângere împotriva părintelui Visarion Alexa, parohul parohul Bisericii "Pogorârea Sfântului Duh" – Militari.

Tânăra le-a povestit poliţiştilor că în timpul unei spovedanii, părintele ar fi încercat să o agreseze sexual.

Astăzi, părintele a fost audiat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de agresiune sexuală. Potrivit unor surse, în faţa anchetatorilor, preotul a recunoscut acuzaţia.

"În data de 17 august a.c., poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București - Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual.

Polițiștii au demarat de îndată investigațiile, iar ulterior, în data de 16 septembrie a.c., bănuitul a fost condus la sediul subunității pentru audieri. 

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.
 
Activitatea polițiștilor a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
           
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă