Părintele Calistrat, despre cazul Visarion Alexa: „Şi eu am trecut prin chestia asta, am ajuns la 200 de mesaje primite într-o zi de la aceeași persoană și 800 de apelur”.

6 zile in urmă 85

Părintele Calistrat intervine în scandalul cu preotul Visarion Alexa. Marele duhovnic vorbește deschis despre situația în care se află părintele Visarion și dezvăluie adevărul despre scandalul momentului ce zguduie Biserica Ortodoxă.

„Şi eu am trecut prin chestia asta. Am avut suficiente enoriase dinastea. Nu obraznice, oleaca de indrazneala si au aruncat tot felul de aluzii sau tot felul de chestiuni. Acum eu cred următorul lucru, părerea mea personală: nu știu în ce măsură a greșit părintele, mai ales că e om însurat cu soție, cu copii. Nu cred că era neapărat pentru dânsul, cheia principală, ca să facă el avansuri persoanei respective, treaba lor ce or fi vorbit. Auzisem ceva că erau prieteni de doi ani și vorbeau permanent la telefon.

Visarion Alexa şi-a recunoscut toate păcatele în faţa superiorilor, spovedanie cutremurătoare. Măsuri radicale în cazul preotului acuzat de agresiune sexuală
Aflați că am avut și eu persoane, nu le spun obsedate, era ceva patologic, acum le am însemnate în telefon după apucături: doamna cu chef de vorbă, doamna cu vrăji în cap, doamna cu chef de ceartă, doamna îndrăzneață, doamna tupeistă, și când sună scriu: sunt la spovedit sau la slujbă, vă rog lăsați mesaj. Nu stiu la ce record a ajuns parintele Visarion, dar eu am ajuns la 200 de mesaje primite într-o zi de la aceeași persoană și 800 de apeluri. Îmi spunea același lucru: dacă mă calci pe bec mă duc la Mitropolie și spun că îți bați joc de mine”, spune părintele Calistrat.

„Aici greșeala principală o are părintele pentru că nu a fost prudent: să ai undeva un loc vizibil, uitați este cameră, se vede, nu încercați să faceți prostii sau gesturi obscene. De ce-mi miroase mie că ar fi ceva cusut ușor cu ață alba. Pare interesant următorul fenomen: cum de tu, supărată, atinsă, deranjată, abuzata, agresata de ce ți s-a întâmplat ție treaba asta în aprilie și tu ai venit tocmai în septembrie? Dacă ți s-a întâmplat azi, azi te-ai dus! Ca să nu se perpetue problema. Aș putea spune că doamna a fost bine pregătită exact în ce trebuia să facă sau dirijată de cineva.  Și biserica are dușmanii ei”, conchide părintele Calistrat.

Scandalul „Visarion Alexa” ia amploare. A apărut o altă enoriaşă care îl acuză de agresiune: „Mi-a spus că așa îmbrățișează părintele. Așa cum? Cu pantalonii desfăcuți?”
Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor a decis mai multe sancţiuni pentru preotul Visarion Alexa. Acesta a recunoscut fapta de care este acuzat, dar a refuzat să dea detalii. Comisia a decis că el nu mai are voie să săvârşească niciun serviciu religios şi i-a fost retrasă calitatea de preot paroh.

”Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor i-a solicitat în aceste zile preotului Visarion Alexa o declaraţie personală pe marginea faptelor de care a fost acuzat recent. Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat şi în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunţite şi invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reţinut în declaraţii”, a transmis, joi, Patriarhia Română, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, Arhiepiscopia a luat mai multe măsuri:

– suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârşirea celor sfinte, adică interdicţia a oficia orice serviciu religios)
– retragerea funcţiei de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparţine şi de a se implica în niciun act administrativ)
– obligaţia de a informa constant, cu celeritate şi sinceritate, Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluţia cercetărilor judiciare cu privire la acuzaţiile ce îi sunt aduse.
”Odată cu pronunţarea sentinţei judecătoreşti de la sfârşitul perioadei de control judiciar, ţinând cont riguros de motivaţia sentinţei şi de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancţiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancţiuni direct proporţionale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar”, se mai arată în comunicat.

Victor Ciutacu, părere controversată după cazul preotului Visarion Alexa: „E ok, votez pentru, dar cum se aplică? Faci proces verbal înainte?”

”Poziţia Bisericii, poziţia creştină, este totdeauna, în mod natural şi subînţeles, favorabilă celui vulnerabil şi oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel. Biserica este, în acelaşi timp, şi spaţiul moralmente terapeutic de îndreptare şi vindecare prin pocăinţă sinceră a absolut oricui”, au mai transmis oficialii Bisericii Ortodoxe Române.

Preotul Visarion Alexa, parohul Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, reţinut după ce a fost acuzat de agresiune sexuală, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă