Parcul Cișmigiu, la fel de murdar și după curățenie. Unul dintre simbolurile Capitalei a redevenit un focar de infecție

1 lună in urmă 26

De Mădălina Chiţac.
Publicat: 05.09.2021, 19:46.
Actualizat: 05.09.2021, 20:03

Parcul Cişmigiu, unul din simbolurile Capitalei, arată în continuare deplorabil. Deşi primarul general a promis că, în termen de şapte zile, va rezolva problema mizeriei, cu doar cateva ore inainte de termenul limita lucrurile arată la fel. O echipă Observator a ajuns azi în Grădina din centrul Bucureştiului. Nu era nici urmă de muncitor, iar locul a devenit din nou un focar de infecţie. 

Nicuşor Dan, primarul Capitalei: Avem o echipă de 40 de oameni de la ALPAB care au o săptămână sarcina să pună la punct Cișmigiul, să facă curățenie și să tundă iarba acolo un de nu este tunsă.

Muncitorii au venit. Şi păreau puşi pe treabă. Cel puţin în ziua în care primarul general a vizitat Parcul Cişmigiu. Numai că mai apoi au dispărut. Aşa că, la şapte zile de la promisiunea oficială, parcul arată deplorabil.

Localnici: Cel mai urât parc. De-aia am venit astăzi, ca să vedem că au zis că fac curat. Nu se vede nimic.

Dacă vii în Parcul Cișmigiu și vrei să te așezi pe o bancă, cu greu vei găsi una curată. cele mai multe bănci sunt pline de mizerie și de excremente de păsări. Și se vede că n-au mai fost curățate de ceva timp.

Locul de joacă arată la fel de rău. Iar copiii nici nu se pot apropia de balansoare sau tobogane. Sunt prea murdare. Ca să nu mai vorbim de faptul că multe dintre ele sunt vechi şi rupte.

Reporter: Vi se pare că s-a schimbat ceva într-o săptămână?
Localnic: Nimic! din contră, e mai rău! Cel mai prost primar pe care l-a avut Capitala vreodată. Locul de joacă arată groaznic. E cel mai mizerabil parc posibil.

O parte din vină pentru mizeria din parc o au păsările, care s-au înmulţit peste măsură. Primarul general cunoaşte situaţia, însă e de părere că nu el ar trebui să ia măsuri.

Nicușor Dan, primarul Capitalei: Dacă tu ai de ani de zile problema asta a ciorilor, de ce nu te ocupi să rezolvi problema ciorilor, pentru că dacă n-o rezolvi, va trebui să cureți în fiecare dimineață. Localnic: Trebuie asumat până la urmă. ori elimini ciorile, ori faci curățenie, dar nu poți să lași locul ăsta. Pute, domnule primar. Sunt oameni care vin cu copii aici, e inacceptabil.
Nicușor Dan: Desigur.

De curând, Asociația Peisagiștilor din România a trimis o scrisoare Primăriei Generale prin care îi cere să-i cedeze administrarea Parcului Cișmigiu pentru a se ocupa așa cum trebuie de acesta. Până acum, municipalitatea nu a avut nicio reacție.

Însă directorul ALPAB a fost demis, iar primarul Nicuşor Dan e acum director interimar la compania care ar trebui să se ocupe de parcurile din Bucureşti.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă