Papa Francisc a trimis 15.000 de înghețate prizonierilor din închisorile din Roma

1 lună in urmă 16

Papa Francisc a trimis 15.000 de înghețate prizonierilor pentru a-i ajuta să se răcorească în timpul celei mai fierbinți veri înregistrate în Italia.

Înghețatele au fost livrate în cele două închisori din Roma – Regina Coeli în centrul orașului și Rebibbia la periferie – de către omonarul Vaticanului, cardinalul Konrad Krajewski.

Vaticanul a transmis într-un comunicat că biroul de caritate al papei „nu a plecat în vacanță” în această vară. În schimb, voluntarii Vaticanului și-au petrecut timpul „continuând să se dedice, printre altele, la două dintre cele șapte lucrări de milă: vizitarea prizonierilor și consolarea celor afectați”.

Donația se numără printre  „micile gesturi evanghelice” făcute în timpul verii „pentru a ajuta și a da speranță mii de oameni din închisorile din Roma”, se mai arată în comunicat.

În iunie, aproximativ 20 de deținuți din închisoarea Rebibbia l-au întâlnit pe suveranul pontif înainte de a i se alătura într-o vizită la Muzeele Vaticanului.

Biroul de caritate al Vaticanului a dus și grupuri mici de persoane fără adăpost „la mare sau la lac … pentru o după-amiază de relaxare și cină într-o pizzerie”.

În plus, organizația caritabilă a oferit teste gratuite pentru Covid-19 și vaccinări persoanelor fără adăpost din Roma și celor săraci.

Vara aceasta a fost una dintre cele mai fierbinți înregistrate în Italia, Siracuza, un oraș din Sicilia, înregistrând o temperatură maximă de 48,8C (119,85F) în august, printre cele mai ridicate temperaturi înregistrate în Europa. Incendii grave au cuprins, de asemenea, regiunile sudice ale Italiei și insula Sardinia, temperaturile ridicate și vânturile puternice împiedicând eforturile de a le controla.

Sursa foto: Facebook/ Vatican News

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă