Papa Francisc a numit prima femeie în funcția de secretar general al Guvernului din Vatican

4 săptămâni in urmă 16

Papa Francisc a numit joi prima femeie la conducerea guvernatoratului statului Vatican, sora franciscană Raffaella Petrini, continuându-şi astfel eforturile de a ajunge la o mai mare egalitate de gen în cadrul Bisericii Catolice, relatează AFP, citată de Agerpres.

În calitate de secretar general al guvernatoratului, călugăriţa italiană în vârstă de 52 de ani va fi responsabilă de supravegherea operaţiunilor administrative, inclusiv a Muzeelor Vaticanului, a oficiului poştal şi a poliţiei. Ea devine astfel femeia cu cea mai înaltă funcţie din cel mai mic stat din lume.

Potrivit ziarului online National Catholic Reporter, acest rol a fost deţinut în mod tradiţional de un episcop.

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a spus în repetate rânduri că doreşte ca femeile să joace un rol mai important în Biserica Catolică.

În ianuarie, el a modificat legea pentru a le permite femeilor să citească liturghia, să fie slujitori de altar şi să distribuie împărtăşania, fără a spune însă că această schimbare ar putea reprezenta un pas pentru ca femeile să devină în viitor preoţi hirotonisiţi.

În februarie, el a numit o femeie subsecretar al Sinodului Episcopilor Catolici, prima care a ocupat această funcţie cu drept de vot într-un organism care studiază marile chestiuni doctrinale ale Bisericii Catolice.

În 2016, papa Francisc a creat o comisie însărcinată cu studierea istoriei femeilor diaconi în primii ani ai Bisericii Catolice, într-un demers care ar fi putut deschide eventual calea pentru ca femeile să ajungă la acest rol în prezent. Însă concluziile acelei comisii au fost sub aşteptări, iar papa a numit o alta anul trecut pentru a analiza această chestiune.

Sursa foto: Captură video – Vatican News

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă