Panică pe o insulă cu 300.000 de locuitori, după ce valurile au adus la țărm un cadavru infectat cu coronavirus. Ce măsuri au luat autoritățile

2 săptămâni in urmă 15

Un stat insular din Oceanul Pacific a interzis, timp de trei zile, călătoriile în afara insulei sale principale, după ce un cadavru adus de valuri la țărm a fost depistat cu COVID, potrivit Radio New Zealand, citat de CNN. 

Localnici din Vanuatu

Localnici din Vanuatu

Profimedia Images

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Pe 11 aprilie, autoritățile au descoperit pe o plajă din Vanuatu, trupul neînsuflețit al unui pescar filipinez. În aceeași zi, comandantul unui petrolier sub pavilion britanic a descoperit că un membru al echipajului lipsește de la bordul navei. Autoritățile portuare din Vanuatu au cerut petrolierului să se întoarcă în port și au demarat o operațiune de căutare și salvare.

După ce trupul membrului echipajului a fost găsit pe plajă, acesta a fost transportat la morgă și, ulterior, în urma unor analize s-a descoperit prezența bolii COVID-19. Deocamdată nu sunt clare circumstanțele morții marinarului, scrie CNN.

Majoritatea națiunilor insulare din Pacificul de Sud au raportat foarte puține cazuri de coronavirus, iar Vanuatu – unde locuiesc aproximativ 300.000 de persoane - nu face excepție. Țara a raportat doar trei cazuri de coronavirus, potrivit Universității Johns Hopkins.

Potrivit premierului Bob Loughman, interdicția de călătorie este în vigoare în timp ce autoritățileîncearcă să descopere persoanele care au intrat în contact cu marinarul, înainte de decesul acestuia. 16 persoane au fost plasate în carantină, majoritatea dintre ei fiind ofițerii de poliție care s-au deplasat la fața locului când a fost găsit cadavrul.

Liderul opoziției, Ralph Regenvanu, a declarat pe Twitter că, deși Vanuatu a impus „protocoale admirabile de carantinare în toate porturile, nu au prevăzut că un cadavru cu Covid-19 ar putea să se ajungă pe țărm și să fie transportat în sigura morgă din țară, în care oamenii se adună zilnic pentru a-și plânge rudele decedate”.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă