Pandemia de coronavirus a luat viețile a peste 3 milioane de oameni, la nivel mondial. Record de decese în Brazilia

1 lună in urmă 13

De Veronica Micu.
Publicat: 07.04.2021, 06:40.
Actualizat: 07.04.2021, 07:30

Pandemia de coronavirus a luat viețile a peste 3 milioane de oameni, la nivel mondial, care au au decedat după ce s-au infectat cu Covid-19. Potrivit datelor Reuters, a durat mai mult de un an pentru ca numărul deceselor asociate coronavirusului să atingă 2 milioane, în timp ce următorul milion a fost adăugat în aproximativ trei luni.

Pandemia de coronavirus a luat viețile a peste 3 milioane de oameni, la nivel mondial. Record de decese în Brazilia

shutterstock.com

Creşte din nou numărul de decese din cauza Covid-19, în special în Brazilia şi India, iar oficialii din sectorul sănătăţii atribuie acest lucru variantelor mai contagioase ale coronavirusului, depistate prima oară în Marea Britanie şi Africa de Sud, precum şi faptului că oamenii s-au săturat de carantine şi de alte restricţii.

Brazilia a înregistrat mai mult de 4.000 de decese legate de Covid în 24 de ore, este lider mondial la numărul mediu zilnic de noi decese raportate şi reprezintă unul din patru decese la nivel mondial în fiecare zi, potrivit unei analize Reuters.

Spitalele sunt supraaglomerate, oamenii mor pe măsură ce așteaptă tratamentul, iar sistemul de sănătate este pe punctul de a se prăbuși în multe zone.

Numărul total de morți al țării este acum de aproape 337.000, al doilea după SUA.

Dar președintele Jair Bolsonaro continuă să se opună oricăror măsuri de stopare a răspândirii virusului. El susține că daunele aduse economiei ar fi mai grave decât efectele virusului în sine și a încercat să anuleze în instanţă unele dintre restricțiile impuse de autoritățile locale.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recunoscut situaţia serioasă din ţară din cauza coronavirusului, declarând că Braziliase află într-o stare foarte gravă, cu un sistem de sănătate copleşit.

India a raportat 100.000 de cazuri noi de Covid într-o zi

India a raportat o creştere record a infecţiilor cu COVID-19 luni, devenind a doua naţiune după Statele Unite care a anunţat peste 100.000 de cazuri noi într-o zi. Cel mai afectat stat al Indiei, Maharashtra, a început luni să închidă centre comerciale, cinematografe, baruri, restaurante şi lăcaşuri de cult, deoarece spitalele sunt depăşite de pacienţi.

Regiunea europeană, care include 51 de ţări, are cel mai mare număr total de decese, aproape 1,1 milioane. Cinci ţări europene, inclusiv Regatul Unit, Rusia, Franţa, Italia şi Germania, reprezintă aproximativ 60% din totalul deceselor legate de coronavirus în Europa. Statele Unite au cel mai mare număr de decese din orice ţară din lume, 555.000, şi reprezintă aproximativ 19% din toate decesele cauzate de COVID-19 din lume. Cazurile au crescut în ultimele trei săptămâni, însă oficialii din domeniul sănătăţii cred că campania naţională de vaccinare rapidă poate preveni creşterea numărului de decese. O treime din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin.

Cel puţin 370,3 milioane de persoane sau aproape 4,75% din populaţia globală au primit o doză unică de vaccin COVID-19 până duminică, potrivit ultimelor cifre ale companiei de cercetare Our World in Data. Cu toate acestea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii solicită ţărilor să doneze mai multe doze de vaccinuri COVID-19 aprobate pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor de vaccinare pentru cei mai vulnerabili din ţările mai sărace.

Bilanț coronavirus în România, 6 aprilie: aproape 200 de morți și peste 5.000 de cazuri noi

Până marţi, 6 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 983.217 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

880.429 de pacienți au fost declarați vindecați. Au fost înregistrate 5.231 cazuri noi cu coronavirus, din 24.809 teste RT-PCR și 12.721 teste rapide antigenice.

În România, 24.386 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă