Pandemia a dus la creșterea obezității în rândul copiilor din România. Medic: „Vor fi tineri mult mai bolnavi decât cu o generație în urmă”

1 lună in urmă 47

Medicii români atrag atenția asupra faptului că nu doar accesul la educație este o problemă cu care se confruntă copiii din România în pandemia de COVID-19. Perioada petrecută în izolare, departe de prieteni și de colegi, a crescut riscul obezității în rândul acestora. Studiile internaționale și constatările medicilor arată că pandemia a venit oricum pe un trend de creștere a numărului de copii supraponderali, iar situația în România este una gravă: rata obezității s-a dublat în ultimii 10 ani.

Un studiu realizat de Kaiser Permanente Southern California Department of Research & Evaluation, care a analizat greutatea a 200.000 de copii în 2020 față de 2019, a descoperit că aceștia s-au îngrășat în perioada pandemiei, în special cei cu vârsta între 5 și 11 ani. În mod concret, studiul arată că în 2020 numărul persoanelor supraponderale și obeze din grupul țintă a crescut cu 9%. 

Medicii cu care a discutat Libertatea arată că, din punct de vedere observațional, situația s-a repetat și în România. Diverse studii realizate în țară arată că în ultimii zece ani gradul de obezitate în rândul copiilor s-a dublat, cei mai afectați fiind cei din mediul rural. 

Avertismentul specialiștilor vizează însă probleme și mai grave în viitor: copiii care ajung supraponderali sau obezi acum vor reuși mult mai greu să-și revină ulterior, ca adulți.

„Mai mult de jumătate dintre adolescenții obezi vor rămâne adulți obezi”

Dr. Mihai Craiu, medic primar cu specializarea în pediatrie la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București, a explicat că în cadrul institutului au realizat un studiu simplu: au cântărit toți copiii care s-au prezentat, indiferent de afecțiunea pe care au avut-o. 

 „Vor fi tineri mult mai bolnavi decât cu o generație în urmă”Dr. Mihai Craiu

„Am observat că, față de acum zece ani, în România, din cifrele publicate oficial de Institutul Național de Statistică, prevalența excesului ponderal, fie un pic mai mult, fie chiar obezitate, s-a dublat”, a explicat dr. Mihai Craiu pentru Libertatea. 

Lockdown-ul și frica de sport și de măști doar au agravat lucrurile, trendul exista deja.

Dr. Mihai Craiu:

Acesta a specificat că riscurile obezității sunt aceleași, indiferent dacă vorbim de adult sau de copil. Problemele la copii sunt însă mai mari și cu bătaie mai lungă: organismul, aflat în dezvoltare, nu e pregătit încă să facă față unei greutăți peste limite. Apare o suprasolicitare a ligamentelor, a articulațiilor, chiar și a inimii. 

„Problema este că, având un «rucsac» mult mai mare de la o vârstă precoce, impactul e semnificativ mai mare asupra organismului, care nu e pregătit complet: nici sistemul cardiovascular, nici în ceea ce privește ligamentele sau articulațiile. Mai mult de jumătate dintre adolescenții obezi vor rămâne adulți obezi. Dacă îi lăsăm pe ei să slăbească cu tot felul de cure, când ajung adulți, este prea târziu. Doar jumătate mai pot scăpa de excesul ponderal. Vor fi tineri mult mai bolnavi decât cu o generație în urmă”, a subliniat dr. Mihai Craiu. 

Obezitatea de la vârste mici crește riscul afecțiunilor legate de poluare

Medicul a atras atenția și asupra riscului apariției unor efecte nevăzute. Un copil supraponderal, care nu e încă obez, va respira mai repede când merge, când face efort sau orice activitate în aer liber. Iar cum România este una dintre cele mai poluate țări din Uniunea Europeană și nici nu se fac, conform medicului, eforturi coerente pentru a întreține „sănătatea inhalatorie a copiilor”, ei vor suferi pe termen mediu și lung.

„Excesul ponderal îți face rău și prin simplul efort. Se întâmplă lucruri pe care nu le vedem acum și putem doar să le anticipăm. Deja se întâmplă în Asia de Sud-Est, unde poluarea este ridicată de mult timp și vedem efecte la adulții tineri care, genetic, nu ar fi trebuit să existe”, a mai spus dr. Mihai Craiu.  

La nivelul Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului a fost realizat <a href=”about:blank”>un instrument online</a> care permite fiecărui părinte să evalueze starea copilului, să determine dacă este supraponderal sau nu. 

Medicii le recomandă părinților să țină greutatea copiilor sub evidență pentru a apela mai apoi la sprijinul specialiștilor, dacă este nevoie. 

Copiii de la sate s-au îngrășat mai tare

Medicii români au constatat însă și diferențe substanțiale între rural și urban, vorbind de felul în care pandemia și izolarea au afectat greutatea copiilor. Profesorul universitar Veronica Mocanu, cercetător științific la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași și medic endocrinolog, urmărește de mai bine de 10 ani fenomenul obezității la copii în România. 

Într-un grup de studiu de peste 20.000 de familii pe care le-a monitorizat de-a lungul anilor, a remarcat că în ultimul deceniu obezitatea în mediul urban a crescut de aproape două ori. 

În primele chestionare se remarca faptul că circa 9% dintre copii erau obezi, dar la cele mai recente chestionare procentul a fost de peste 16%. 

În mediul rural situația a fost mult mai dramatică: numărul copiilor obezi a crescut de șase ori, de la 2 la 12%. 

„Copiii au diferite probleme: cu nivelul de colesterol, hipertensiune, număr crescut de trigliceride, dar importante sunt aspecte psihologice. Nu dau randament la școală, nu se joacă, sunt marginalizați, sunt agresați fizic, intimidați, se mișcă mai greu, lucruri care contează extraordinar la vârsta asta. Valori ale adipozității care apar după 12 ani pot duce la diabet zaharat, probleme osteoarticulare, chiar și cardiace”, a explicat Veronica Mocanu. 

 „Vor fi tineri mult mai bolnavi decât cu o generație în urmă”FOTO 123RF

De la kilometri în drum spre școală la stat în fața ecranului

Aceasta a explicat că, în monitorizarea realizată de ea, în cifre absolute, 1 din 4 copii din mediul urban este supraponderal, în timp ce în mediul rural este vorba de 1 din 3 copii.

În ultimul an, în care pandemia a accelerat acest trend, creșterea a fost mică în mediul urban, de la 27% la 28% (dintre copiii care suferă de obezitate), în timp ce în mediul rural creșterea a fost de 6%, de la 29% la 35%.

Una dintre ipoteze este aceea că tinerii care locuiesc în mediul urban aveau oricum un stil de viață mai sedentar, iar restricțiile impuse de pandemie nu i-au afectat la fel de puternic, în timp ce copiii de la sate, cu mișcare mult restricționată, au fost mai afectați. 

„Este evident că un factor este lipsa activităților sportive, copiii poate au stat mai mult în casă sau pur și simplu au consumat mai multe alimente bogate în calorii, dulciuri, băuturi dulci, chipsuri, nesupravegheați de părinți. Gândiți-vă doar că unii făceau kilometri întregi în fiecare zi doar ca să meargă la școală, iar cum aceasta a fost mult timp online, acum vedem efectele”, a arătat Veronica Mocanu.

Ora din școală despre stilul de viață sănătos 

Medicul este unul dintre fondatorii Fundației „Tradiții Sănătoase”, care a desfășurat un program intitulat „Traista de sănătate”, un modul menit prevenției și reducerii obezității în rândul copiilor. 

Fundația este în discuții cu Ministerul Educației pentru a impune ca disciplină opțională în școli o oră de informații despre un stil de viață sănătos, fiind pregătit și un pachet educațional: un manual și două ghiduri pentru profesorii și ciclul preșcolar și primar. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă