Păgubiții City Insurance își vor primi banii mai repede, în limita a 500.000 lei pe dosar. Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial

1 lună in urmă 20

Păgubiții City Insurance își vor putea primii banii mai rapid, fără să aștepte ca instanța să declare definitiv falimentul companiei – proces care poate dura câteva luni bune –, iar noua limită maximă a despăgubirilor este de 500.000 de lei pe dosar – față de 450.000 de lei, per total dosare, ce prevedea legea anterior –, arată o ordonanță de urgență în acest sens publicată în Monitorul Oficial.

Guvernul a adoptat în ședința de miercuri o serie de modificări legislative ce privesc Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), în contextul insolvenței liderului pieței RCA, City Insurance.

„Ordonanța de urgență reglementează reducerea considerabilă a termenului de la care Fondul de garantare a asiguraților este îndreptățit să efectueze plăți către creditorii de asigurări, la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei de retragere a autorizației de funcționare a asigurătorului, comparativ cu situația actuală în care creditorii de asigurări trebuie să aștepte o perioadă semnificativă de timp, respectiv până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, implicit până la soluționarea unei eventuale căi de atac împotriva sentinței de deschidere a procedurii de faliment”, se arată în documentul publicat vineri în Monitorul Oficial.

Citește integral pe economedia.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă