Pagube de un milion de euro după ce un depozit din Târgu Mureş a luat foc. Pompierii se luptă cu flăcările de două zile

1 lună in urmă 27

Un depozit de 4000 de metri pătraţi plin cu haine, alimente și jucării a luat foc, noaptea trecută, în Târgu Mureş. Flăcările ameninţau clădirile din jur, unde erau depozitate alte materiale inflamabile. Peste 100 de pompieri au încercat să limiteze dezastrul. Intervenţia începută ieri a continuat şi azi pentru a stinge focarele din interior.

Incendiul a izbucnit puţin după ora 16.00 pe strada Depozitelor din Târgu Mureş. Din cauza fumului toxic, pompierii nu au putut intra în depozit decât cu aparate de respirat. "S-a produs un fenomen de ardere, probabil flash-over, aşa se numeşte în termeni tehnici, care a dus la incendierea instantanee a întregii clădiri", a declarat Călin Handrea, inspector șef ISU Mureș.

Pierderile se ridică la peste 1.000.000 de euro

Peste 100 de pompieri cu 12 maşini de intervenţie, inclusiv din judeţul vecin, Bistriţa, s-au luptat să limiteze extinderea flăcărilor. "Erau şi butelii de gaz, exista şi alcool, foarte multe spray-uri, materiale combustibile diverse, în cantităţi mari", a declarat Călin Handrea, inspector șef ISU Mureș. La ora izbucnirii incendiului, depozitul era închis, aşa că n-au existat victime. Însă majoritatea proprietarilor celor 100 de standuri nu au asigurare. Pierderile se ridică la peste 1.000.000 de euro.

Calitatea aerului a fost şi ea afectată de fumul toxic. "Depășiri s-au înregistrat începând cu ora 18:00 la pulberi în suspensie. Au crescut de la ora 18:00 ajungând la un maxim de 108 micrograme pe metru cub la ora 23:00. Normalul este de 50", a declarat Dănuț Ștefănescu, director executiv Agenția pentru Protecția Mediului Mureș. Aerul şi-a revenit dimineaţă. Misiunea pompierilor a continuat însă. În interior erau depozitate foarte multe materiale inflamabile care ardeau mocnit.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă